Valorile și tradițiile nemțene la „Zilele României în Cipru”
Sute de români din Nicosia și Paphos s-au bucurat să participle la „Zilele României în Cipru” în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022, eveniment organizat de Ambasada României la Nicosia.
Artiștii Ansamblului Folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare” Neamț, susținut de Consiliul Județean Neamț, au cucerit inimile celor prezenți cu programele artistice oferite. Frații noștri din diaspora au primit cu bucurie cântecele patriotice și au retrăit emoția sărbătorilor de iarnă, iar reprezentanții delegațiilor străine au cunoscut portul și dansurile noastre tradiționale, frumoasele colinde și obiceiuri de sărbători: Plugușorul, Sorcova, Ursul, Capra, Steaua.
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au început printr-o recepție la Royal Hall, cel mai vechi teatru din Nicosia, apoi au urmat două zile dedicate comunităților de români din Nicosia și Paphos, care au participat cu mult entuziasm și au precizat că frumoasele reprezentații artistice le-au amintit de copilărie și le-au mai alinat dorul de țară. Mulți dintre aceștia au cântat într-un glas cunoscutele melodii patriotice.
La evenimente au participat și reprezentanți ai guvernului cipriot, ai clerului, personalități din mediul academic, cultural și economic, reprezentați ai corpului diplomatic și consular.
Excelența Sa Dan Mihalache, ambasadorul României în Republica Cipru, a mulțumit artiștilor Ansamblului Floricică de la Munte din Neamț și partenerilor nemțeni pentru spectacole și a precizat că a fost încântat să vadă că evenimentul a stâns un număr mare de români dornici să își amintească de obiceiurile și tradițiile noastre minunate.
La evenimentul Bilateral România – Cipru au fost interpretate dansuri și cântece din cultura și tradițiile celor două țări, cu valorile și obiceiurile specifice, iar prilejul reprezintă încă un pas pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state, în toate domeniile.
Scrie raspunsul tau!