Concert de colinde „Cântec Sfânt“ și „Tagma“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește concertul de colinde susținut de Corul „Cântec Sfânt“ și de Trupa „Tagma“, vineri, 16 decembrie 2022, începând cu ora 17:00, în Sala Cupola.
Corul bărbătesc „Cântec Sfânt“a luat ființă la strana Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ din Piatra-Neamț, în anul 2003, din binecuvântarea și purtarea de grijă a părintelui paroh Gheorghe Mocanu, sub a cărei duhovnicești oblăduiri se află și în prezent.
Dirijorul și coordonatorul corului este Cătălin Brahonschi, absolvent al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima“ Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț. În rândul membrilor acestui cor se găsesc iubitori de muzică și de slujbă bisericească, unii dintre ei fiind absolvenți de studii muzicale sau teologice.
Repertoriul acestui grup coral este unul foarte divers, de la cântările liturgice, interpretate atât coral, cât și psaltic, până la cântări patriotice și folclorice acompaniate.
Corul are un portofoliu bogat de evenimente muzicale realizate, fiind prezent pe majoritatea scenelor din județ și din vecinătate.
Trupa „Tagma“ este formată din tineri cântăreți, coordonați de profesorul Costel Buzincu. Majoritatea dintre membri trupei știu să cânte foarte bine la chitară, dar au și un talent vocal desăvârșit. Acest grup muzical încântă publicul pietrean de peste cinci ani, datorită sârguinței și efortului depus de coordonatorul acestei trupe inimoase.
Scrie raspunsul tau!