Prima întâlnire a Clubului IMPACT, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează prima întâlnire a Clubului IMPACT, luni, 19 decembrie 2022, începând cu ora 15:00, în Sala Info-Club 2.
Atât la Clubul IMPACT, cât și la Clubul de Robotică, se pot înscrie în continuare copii și tineri, refugiați sau nemțeni, direct la Secția de carte pentru copii și Ludotecă „Ion Creangă“ sau la e-mail [email protected] ori la telefon 0233-211524.
Data următoarelor întâlniri ale clubului, care vor avea loc de două ori pe săptămână, va fi stabilită de comun acord cu participanții.
Clubul IMPACT, alături de Clubul de Robotică, fac parte dintr-un proiect care asigură sprijin pentru refugiați și comunitate, în care Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț este parteneră. Astfel, Fundația Noi Orizonturi, alături de Asociația Comunitățile Viitorului și cu sprijinul financiar din partea Comitetului Internațional de Salvare (International Rescue Committee), a lansat proiectul „Bibliotecile – hub-uri de suport pentru refugiați și comunitate“, prin care își propun să ajute bibliotecile să pregătească și să organizeze activități educaționale și de voluntariat cu comunitatea locală și cu refugiați din Ucraina.
Clubul IMPACT își propune să ofere experiențe de învățare potrivite categoriilor de vârstă 12-14 și 14-19 ani, ținând cont de caracterisicile vârstelor acestora; ofere un context flexibil, ușor de folosit și bine structurat care să-i ajute pe lideri în implementarea activităților de învățare săptămânale; să ofere tinerilor ocazia de a fi angajați activ în propriul proces de învățare; să prezinte o varietate largă de activități astfel încât să ofere oportunități de învățare participanților cu diferite stiluri de învățare; să folosească resursele cele mai potrivite pentru a satisface nevoile beneficiarilor; să stimuleze învățarea de profunzime și dezvoltarea competențelor cheie specifice modelului IMPACT; să contribuie la dezvoltarea caracterului participanților la program; să fie un instrument de lucru calitativ, nu cantitativ, bazat pe ceea ce tinerii dobândesc în materie de competențe și caracter, nu pe cât de mult este livrat către ei; să stimuleze tinerii în a utilizaceea ce au învățat prin implicarea în activități specifice proiectelor de învățare prin serviciul în folosul comunității.
La baza modelului IMPACT sunt două mari metode educaționale: învățarea prin serviciul în folosul comunității (service-learning) și învățarea prin experiență.
Scrie raspunsul tau!