Home » Alte evenimente

MITICĂ POPESCU, In memoriam – Teatrul Tineretului

5 January 2023 0 Comentarii

În memoria Actorului Mitică Popescu, Teatrul Tineretului invită publicul să vizioneze colecția de fotografii și afise ale spectacolelor în care a jucat celebrul artist la Piatra Neamț, precum și interviul filmat în 2017, care a fost proiectat în cadrul Spectacolului Aniversar TT50, concept scenariu și regie Gianina Cărbunariu, concept vizual și filmări Andrei Dăscălescu. Pelicula este un testimonial despre umanitatea sa luminoasă, Mitică Popescu alegând să vorbească despre două spații de întâlnire și comuniune artistică, care au marcat istoriaTT: Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț și primul bar înființat într-un teatru din România.

Expoziția va fi amplasată în foaierul teatrului și poate fi vizitată în perioada 5-8 ianuarie 2023, în intervalul orar 10.00-14.00. De asemenea, va fi deschisă publicului participant la reprezentațiile din 13 și 14 ianuarie, ale spectacolului „O scrisoare pierdută“.

Personalitate reprezentativă a scenei românești, Mitică Popescu (2 decembrie 1936- 3 ianuarie 2023) a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1967, la clasa profesorului Constantin Moruzan, fiind angajat prin repartiție, în același an, la Teatrului Tineretului. Va face parte din trupa TT până în 1973, când se transferă la Teatrul Mic din București.

La Teatrul Tineretului a interpretat următoarele roluri:

Ursarul, Arbitrul – „Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardul”, de Alecu Popovici, regia Ion Cojar (1966); Sbierea, Vulpoi – „Răzvan și Vidra”, de Bogdan Petriceicu Hașdeu, regia Gabriel Negri (1967); Toma – „33 de scrisori anonime”, de György Méhes, regia Zoe Anghel Stanca (1967); Sperietoarea – „Vrăjitorul din Oz”, de Eduard Covali și Paul Findrihan după Frank Baum, regia Ion Cojar (1968); Mișu – „Ziariștii”, de Alexandru Mirodan, regia Ion Cojar (1968); Mario – „DUELUL (Zorile, Ziua, Noaptea)”, de Dario Niccodemi, regia Zoe Anghel Stanca (1968); Domnul Bogoiu – „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Gabriel Negri (1968); Vang – „Omul cel bun din Sîciuan”, de Bertolt Brecht, regia Andrei Șerban (1968); Servitorul – „Noaptea încurcăturilor”, de Oliver Goldsmith, regia Andrei Șerban (1968); Lutz – “Heidelbergul de altădată”, Wilhelm Meyer-Förster, regia Gabriel Negri (1969); Episcopul – „Cronica personală a lui Laonic”, de Paul Cornel Chitic, regia Magda Bordeianu (1969); Vicontele de Bolingbroke – „Paharul cu apă”, de Eugène Scribe, regia Gabriel Negri (1969); Woyzeck – „Woyzeck”, de Georg Büchner, regia Radu Penciulescu (1970); Zeiss – „Geamandura”, de Tudor Mușatescu”, regia Gabriel Negri (1970); Ion – „Năpasta”, de Ion Luca Caragiale, regia Alexa Visarion (1970); Colegul – „Duet”, de Andi Andrieș, regia Gabriel Negri (1970); Cerbul – „Harap Alb”, versiunea scenică și regia Zoe Anghel Stanca (1970); Peterbono – „Balul hoților”, de Jean Anouilh, regia Radu Penciulescu (1970); Max – „Întunericul”, de Iosif Naghiu, regia Constantin Marinescu (1971); Anton Giurcă – „Ștafeta nevăzută”, de Paul Everac, regia Emil Mandric (1971); Alexandru Andronic – „Ultima oră”, de Mihail Sebastian, regia Emil Mandric (1972); Peer Gynt – “Peer Gynt”, de Henrik Ibsen, regia Cătălina Buzoianu (1972); Grigore Staroste – „Buna noapte nechemată”, de Al. T. Popescu, regia Moni Ghelerter (1972); Marele eunuc – „Nastratin Hogea”, de Mircea Florian, după Leonid Soloviev, regia Zoe Anghel Stanca (1973); Regele dansului – „Inimă rece”, de Eduard Covali, după Wilhelm Hauff, regia Sanda Manu (1973).

 

O posteritate pe măsura talentului și a iubirii sale pentru teatru!

 

Serviciul Literar și Artistic al Teatrului Tineretului

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.