Home » Alte evenimente
, ,

A doua seară a Vacanțelor Muzicale, ediția a 48-a

21 June 2023 0 Comentarii

Vacanțe Muzicale, ediția a XLVIII a

SEARĂ A MUZICII VENITE DE PESTE PRUT

 

A doua seară a Vacanțelor Muzicale ale anului 2023 va aduce lângă Turnul secular al marelui voievod Ștefan două grupuri de muzicieni basarabeni – „Lupii lui Calancea” și „Surorile Osoianu” Va fi, cu siguranță, o seară plină de ritm și de voie bună, alături de artiști foarte apreciați de publicul românesc.

 

„LUPII LUI CALANCEA” BAND

Bandul „Lupii lui Calancea” este creația producătorului, compozitorului și chitaristului basarabean Alex Calancea.

După absolvirea Conservatorului din Chișinău, Alex Calancea face primele turnee, în calitate de basist, prin Europa, Asia, cu un proiect de jazz fusion. Continuă, apoi, cu un proiect pop-rock, având colaborări importante cu producători prestigioși din Los Angeles, printre care Jack Joseph Puig.

Întors din S.U.A. în Republica Moldova, își creează propriul band care-i va purta numele și va deveni un proiect d.e referință a muzicii de calitate de peste Prut. Muzica sa este un tribut adus marilor artiști, prin concertele „Amintire de iubire”, „Alex Calancea și prietenii”. Este producător al filmului documentar „Bucurie de Noroc la Orizont de Plai”.

După această etapă, Alex Calancea se inspiră de folclorul autentic din Republica Moldova, urmând colaborări numeroase de succes cu Orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros, Orchestra Fraților Advahovprecum și cu orchestre simfonice din România.

Primul album de creație proprie îl realizează în anul 2016, axat pe instrumentul său (chitară bas), album denumit „Basul Capricios”, inspirat din locurile în care a copilărit, melodiile fiind cu influențe funk, folk, clasic și jazz.

În parallel, Alex Calancea creează proiectul pop-rock „RUPT”, muzicianul devenind și producătorul mai multor artiști basarabeni.

La sfârșitul anului 2017 se naște cel mai recent proiect al său, „Alex Calancea și Lupii”, proiect ce aduce în prim-plan motivele, baladele și poveștile haiduciei, aduse pe ritmuri contemporane, fuzionate cu folclor.

 

ANSAMBLUL VOCAL „SURORILE OSOIANU”

Cvintetul Osoianu a fost fondat în anul 1980, la Chișinău, de bine cunoscutul etnomuzicolog Andrei Tămăzlăcaru, pe lângă Uniunea Muzicienilor.

Surorile Ileana, Iulia, Valentina, Romela și Maria Osoianu s-au născut în satul Horești, Fălești, în Nord-Vestul Republicii Moldova.  Au absolvit Școala de muzică din localitate și au obținut, fiecare dintre ele, Diploma de studii superioare la Universitatea Pedagogică din Bălți, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Muzică, studiind instrumente precum: acordeonul, baianul și vioara.

Repertoriul lor include mai multe genuri muzicale: folclor pentru copii (cântece de leagăn, dădăcit, invocări), colinde, doine, balade, cântece lirice, cântece de petrecere, cântece pascale, cântece de cătănie, păstorit.

Împreună, surorile Osoianu conduc Studioul folcloric „Iedera” de la Palatul Național de Creație, precum și alte câteva ansambluri folclorice de copii și tineret din Chișinău.

Surorile Osoianu au participat la crearea unor filme și emisiuni radio-TV: „Talancuța”1983, regizor: Constantin Croitoru; (film muzical); „Talancuța” 1986, regizor: Anatol Codru (film muzical); „Lerui-ler, panzele dalbe”, 1990, regizor: Tudor Tataru (film muzical-artistic de lung metraj).

Au efectuat turnee în țările baltice, în România, Germania, Franța, Spania, Finlanda, Bulgaria și Rusia.

Totodată, ansamblul familial „Surorile Osoinau” a lansat mai multe albume muzicale: „Talancuța” – „Ici, în vale, la izvoare”, produs de „Etnomuzic”; „Vă cântăm de voie bună”, produs de „Real Sound” (2008).

Ansamblul vocal „Surorile Osoianu” este apreciat în republica Moldova ca promotor al folclorului autentic. Grupul este laureat al mai multor Festivaluri Republicane și Internaționale. A primit Premiul Tineretului din Moldova, în 1997.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.