Conferința “Arheologie și schimbări climatice” susținută de către dr. habil. Adina Boroneant
Interacțiunea omului cu mediul înconjurător este un subiect de actualitate pentru cercetarea științifică din multe domenii. Arheologia contemporană nu putea să facă abstracție de la această direcție de studiu, iar mulți dintre specialiștii de la ora actuală încearcă să înțeleagă, într-o manieră cât mai complexă, modul în care omul s-a raportat la mediu, în decursul istoriei. Modificările climatice au avut și ele un impact variat asupra evoluției comunităților umane, pornind de la influența directă asupra surselor de hrană și până la condiționarea modului de a ridica diferite construcții. Dispariția unor civilizații, adaptarea altora și chiar unele conflicte inter-umane au avut la bază modificări ale climatului. Toate aceste aspecte, dar și multe altele, care ne vor pune în fața unui tablou istoric extrem de captivant, vor fi prezentate în cadrul unei noi conferințe a Complexului Muzeal Național Neamț, susținută de dr. hab. Adina Boroneanț, de la Institutul de Arheologie ,,Vasile Pârvan” din București.
Dr. Adina Boroneanț este cercetător științific II, iar principalele preocupări ale domniei sale sunt legate de arheologia mezoliticului/epipaleoliticului și a neoliticului timpuriu, cu privire specială asupra bazinului Dunării. A coordonat și participat la numeroase cercetări arheologice atât în situri preistorice, dar și din perioade istorice mai târzii, și a avut numeroase stagii de pregătire în Germania, Belgia, Bulgaria, Ungaria, UK. A fost implicată în numeroase proiecte de cercetare, ca principal responsabil, sau membru, aducând contribuții importante la studiul industriei litice preistorice, la analiza artefactelor confecționate din materii dure animale, dar a contribuit și la implementarea unor programe naționale de digitizare a patrimoniului arheologic. Este autoarea unor monografii dedicate tranziției de la mezolitic la neoliticul timpuriu, coautoarea unor sinteze dedicate cercetărilor din zonele istorice ale Bucureștiului, dar a scris și numeroase studii și articole privitoare la economia și dinamica populațiilor mezolitice, industriile comunităților preistorice, comportamentul funerar, precum și numeroase studii cu caracter interdisciplinar.
Evenimentul se va desfășura vineri, 22 septembrie, la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, de la ora 15.
Scrie raspunsul tau!