Expoziție de icoane pe sticlă, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în Sala Cupola, expoziția de icoane pe sticlă a participanților la atelierul de pictură coordonat de Anca Mihalache. Vernisajul va avea loc luni, 11 decembrie 2023, începând cu ora 17:00, iar prezentarea va fi făcută de părintele și poetul Dorin Ploscaru. Pe durata vernisajului, Elena-Ștefana Mironescu și un grup de elevi ai clasei a IV-a a Colegiului Tehnic „Spiru Haret“, îndrumați de prof. Iuliana Antoneta Crușitu, vor susține un recital de colinde.
Vor expune lucrările realizate în cadrul atelierului Elena-Ilinca Burdulea, Ilinca Teodora Chitic, Maria Ciobanu, Diana Filip, Anna Teona Livadariu, Anastasia Maxim, Ovidiu Mihăilă, Ania Victoria Mureșan, Bogdan Tudor Nicolae, Clara Patrichi-Popa, David Penu, Natalia-Elena Popa, Elena Izabela Popa, Ilinca Răruță Dăscălescu, Teofil Răruță Dăscălescu și Iulia Ștefania Teleuca.
Scrie raspunsul tau!