Durău Park lansează un program de distracție pentru următoarea perioadă
Începând cu acest sfârșit de săptămână și până pe 11 februarie, în stațiunea de la poalele muntelui Ceahlău vor fi patru weekend-uri cu dans și voie bună, tombolă cu premii, ritmuri muzicale cu DJ John, concursuri, photos memories, night skiing, iar în perioada de vacanță a copiilor, 17-25 februarie, concursurile, muzica și distracția vor fi zilnice.
Weekend-ul acesta personajele Disney vor putea fi văzute în stațiunea Durău, iar cei mici se vor putea bucura și de alte activități: facepainting, tombolă cu premii și multe altele.
Pârtia de schi din Durău a fost redeschisă în anul 2012 și are un sistem de teleski modernizat în decembrie 2018, iar pentru copii există o pârtie de săniuș mai mica.
Stațiunea este un loc special și preferat de turiști în tot timpul anului, pentru că din vara anului 2020, turiștii găsesc în Durău un adevărat parc de agrement: carusel montan, tubbing și sanie de vară, teleski, parc de joacă pentru copii, trasee pentru biciclete, scări rulante pentru urcare, trambulină/saltea.
De aici, pornesc două trasee spre platoul Muntelui Ceahlău de unde poți să admiri peisaje care te copleșesc prin frumusețea lor, masivul fiind una dintre cele mai pitorești zone montane din țară, conturat de pereții abrupți, ce-i dau și aspectul de cetate.
Anul trecut, stațiunea Durău din județul Neamț a fost inclusă în Top 10 destinații turistice, pentru ca, astfel, numeroasele sale atracții și obiective turistice să fie promovate și vizibile prin filialele naționale ale FIJET World, pe parcursul anului 2023. Proiectul a fost lansat în anul 2022 de Clubul Presei de Turism FIJET România.
Anual, 10 destinații din țară, în care lucrurile se fac bine și oamenii merită să fie încurajați pentru eforturile depuse, vor fi promovate de către membrii Clubului Presei de Turism – FIJET România.
Scrie raspunsul tau!