SALONUL DE PRIMĂVARĂ ediția a XII-a
Joi, 28 martie 2024, Muzeul de Artă Roman deschide cea de-a XII-a ediție a ”Salonului de primăvară”. O expoziție colectivă dedicată primăverii și în mod special, zilei de 30 martie, ziua documentară a orașului Roman, anul acesta împlinindu-se 632 de ani de la prima atestare a târgului lui Roman.
O expoziție cu tradiție care anul acesta a adunat 39 de artiști din Roman, Piatra Neamț, Bârlad, Vaslui, Arad, Bacău, Brașov, Ploiești, Chișinău. Cele 150 de lucrări expuse pe simezele muzeului, oferă un dialog vizual aparte, într-un regal de culoare, forme și expresivitate. Diversitatea de stiluri, tehnici și tematici abordate de artiști, se dezvăluie privitorului într-un limbaj plastic specific, cu emoții și valențe proprii, care reușesc să ne poarte în universuri creative, mereu cercetătoare, novatoare și provocatoare. Lucrări de pictură în ulei, în acrilice, grafice, acuarele, sculpturi, fotografii, colaj, artă decorativă, în expresii și contexte diverse, specifice fiecărui artist în parte, se derulează într-o sinteză a unor etape de creație, de manifestare plastică. Opțiunile stilistice sunt diverse: realism, figurativ, suprarealism, constructivism și fovism, impresionism și expresionism, simbolism și pop-art, cubism și abstract. Lucrările relevă prezența unor artiști vizionari, cu observații și concepte cărora le dau formă și culoare în termeni personali, prin mijloace artistice moderne sau clasicizante. Tematica variată, peisaje, naturi statice, portrete, flori, explorări conceptuale, scene mitice, religioase, pendulează între un trecut și un prezent, dar și un viitor posibil, între lumi văzute și nevăzute, între pământesc și divin, oferind un estetic vizual dinamic. Floralul cucerește în abordări când lirice, când romantice, în cromatici rafinate și elagante, expansive. Peisajele devin odihnitoare în spații mioritice sau de încărcătură istorică. Portretele surprind prin expresivitate și cromatica luminoasă, prin subtilitatea și finețea redării liniilor grafice, în exprimări delicate a fizionomiile învăluite în emoții și sentimente. Vizualul descoperă structuri geomorfe de echilibru și substanță, evantaie de lumină și culoare în ipostaze de neastâmpăr, în cochetării de efervescență materială, pentru a poposi în grupaje de sensibilă smerenie și cumințenie a spațiului, mângăietoare de suflet, închinate naturii și omului. Studii de atelier, în atmosfere calme sau compoziții dematerializate, metafizic și simbolic, în spații spiritualizate și concentrate, cu zbateri de dramatism și evadare, pensulate în pelicule de cotidian și divin, provoacă la meditație, la căutări și interpretări.
O expoziție intensă cu rezonanțe plastice sensibile și meditative, cu un limbaj cromatic vibrant, cu interferențe narative conceptuale, în perspectiva fenomenului artistic contemporan.
Expoziția va fi deschisă până pe 14 mai 2024.
Curator Mihaela Ciobanu
Scrie raspunsul tau!