„Citind printre lumini și umbre“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, organizează expoziția de arte vizuale „Citind printre lumini și umbre“, în perioada 1-14 octombrie 2024, în Sala Cupola.
Vernisajul va avea loc marți, 1 octombrie 2024, cu începere de la ora 17:00.
Lucrările sunt realizate de elevii claselor a X-a și a XII-a, specializarea Grafică, prof. coordonator Ana-Maria Calistru. Expun: Irina Aelenei, Maria-Patricia Anghelescu, Matheus Dulder, Ioana-Isabela Jora, Eduardo-Ionuț Lefter, Gheorghiță-Alessandro Luca, Andreea Pătrașc-Roca, Alexandra Sultănel, Maria Toma (clasa a X-a); Denisa-Georgiana Burlacu, David-Ioan-George Ciumașu, Ioana-Bianca Constandeș, Emma Longobardi, Bianca-Mihaela Obreja, Leonardo-Constantin Popa, Iulia-Maria Sandu, Rareș-Mircea Tică, Alexandru-Ștefan Veleanu (clasa a XII-a).
„Expoziția se adaptează perfect spațiului care o găzduiește, transformând Sala Cupola într-un sanctuar al lecturii, îndemnând vizitatorii să descopere plăcerea de a citi. Elevii au explorat tema cărții și a lecturii printr-o gamă variată de tehnici artistice, de la delicatele desene în creion și cărbune, până la vibrantele picturi în acuarelă și acrilic. Fie că este vorba despre studii realiste care surprind momente de lectură, fie despre compoziții imaginative ce înfățișează universul cărților, fiecare lucrare reflectă o relație personală cu lectura“, a explicat profesoara Ana-Maria Calistru.
Scrie raspunsul tau!