Home » Alte evenimente

EXPOZIȚIE DUMITRU BEZEM

16 October 2024 0 Comentarii

Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț invită publicul larg la expoziția de pictură semnată de îndrăgitul artist local Dumitru Bezem, care va fi găzduită în perioada 15 – 31 octombrie. Artistul dorește să bucure publicul vizitator cu lucrări realizate în pastel pe hârtie canson, ce surprind mai multe teme de creație dar și renumitele uleiuri pe pânză sau carton pânzat cu tematicile bine cunoscute personalității artistice ale maiestrului.

Vernisajul expoziției va avea loc, miercuri, 16 octombrie, ora 17:00 în cadrul căruia vor lua cuvântul Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Neamț, criticul de artă dr. Lucian Strochi și artistul expozant Dumitru Bezem.

 

În câteva rânduri, artistul dorește să expună gândurile sale cu privire la actuala expoziție:

„Într-o epocă a dezavuării imaginii cu trăire și sentiment profund uman, încerc prin mijloacele specific prasticității și cromaticii picturale o restaurare a dictonului: „arta este o formă a iubirii de viață”. Lucrările mele își propun să încerce o continuare a tradiției măsurii, ordinei și lirismului din picture românescă clasică. Prin armonia culorilor și respectul pentru desen, formă și compoziția plastică, doresc o repunere în drepturi a picturii de calitate.”

Bogata activitate a artistului în numeroșii ani de creație este succint enumerate, trecând în listă câteva dintre expoziții, premii și distincții.

Expoziții personale:

Piatra-Neamț   –    Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” – 1975 – 2024;

  • Galeria “Vert” – 2003, 2004, 2005;
  • Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor – 2012 – 2023;
  • “Sestri Art Gallery” – 2013.

Bacău – Galeriile UAP – 1979.

București – Teatru Mic – 1980;

Sala “Apollo” – 2002;

Galeria “Ana” – 2006;

Galeriile “Orizont” – 2006;

Casa ONU – 2006, 2007.

Covasna – 2021.

Iași – Galeriile “Grumăzescu”.

Expoziții de grup:

Iași – “Sala Pașilor Pierduți” – 1970;

Galeria “Cupola” – 1985;

Târgu Mureș – Galeria “Vatra” – 1987;

București – Galeriile Municipiului – 1986;

“Sala Radio” 2000;

Galeriile “Artis” – Teatru Național 2004, 2007;

“Sala Brâncuși” – Palatulul Parlametului 2010, 2011, 2012, 2013, 2014;

Bacău – Galeriile UAP – 2007;

Piatra-Neamț –  Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” – 1975 – 2016;

“RIFIL” Săvinești – 2002;

Râmnicul Sărat – Muzeul Municipal, “Pictori de azi ai Balcicului”, 2019;

Bienalele de Artă “Lascăr Vorel” – 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015, 2017, 2019.

Expoziții naționale

Suceava – “Voronețiana” – 1976, 1977, 1978;

Vulcan – Expoziția de grafică mică “Ex Libris” – 1978;

Bacău – Chișinău – “Saloanele Moldovei” – 1993;

Durău – Expoziția Națională “Nicolae Tonitza”.

            Expoziții în străinătate

Franța – Paris – 1990;

Strassbourg – 1992;

Epernay – Sala “Champagne Esterlin” în cadrul “Zilelor Europei”, 1998;

SUA- New York, “Lost Art Gallery”, 1994;

Ungaria – Martely, 1996;

Olanda – Galeriile “Geluk și Pannekoenmlen de Graanhalm”, 1998;

Anglia – Tollhouse Gallhouse “Clevedon prin Art Colegium Internațional”, 1998;

Israel – Ashdod, Centru Cultural Monart, 2003.

            Premii

Premiul Inspectoratului pentru Cultură, 1992;

Premiul “Aurel Băeșu” pentru picture, 1998;

Premiul Ziarului “Ceahlăul” – “Omul anului 2006 în Artă”;

Diploma de excelență Bienala de Artă “Lascăr Vorel”, Piatra Neamț, 2013;

Prezent în “Who’s Who în România”.

Lucrări în colecții de stat și particulare din România, Franța, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveția, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Vietman.

Tabere de creație

Nemțișor, Târgu-Neamț, 2013;

Balcic, Bulgaria, 2013;

Mediaș, 2015;

Bucium, Iași, 2015, 2018;

Tazlău, Neamț, 2014, 2015, 2016, 2017;

Arieșeni, Alba, 2018;

Bistrița Năsăud, 2018;

Bușteni, Castelul Cantacuzino, 2021.

Referințe critice:

„Dumitru Bezem este un generos, un maestru al culorii şi mai puţin al compoziţiei. Lucru normal, pentru că pictorul nu este interesat de stratul filosofic sau simbolic al subiectului pictural, ci de complexul de senzaţii pe care culoarea le poate trezi în sufletul privitorului.

Dumitru Bezem reabilitează banalul, cenuşiul, derizoriul. Asemenea lui Eminescu, el se bucură de voluptatea aparentei «sărăcii», pe care o va înnobila prin irizaţii subtile. Dacă la Eminescu cariul cântă în grindă, la Dumitru Bezem griul cântă cu rezonanţe de roşu permanent”. (Lucian Strochi, critic de artă plastică)

„Dumitru Bezem este un poet al culorii, un pictor care stăpânește foarte bine substanța poetică a exprimării plastice.“ (Pr. poet Dorin Ploscaru)

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.