Lansarea cărții „Bătrânul înțelept și discipolul“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește lansarea cărții „Bătrânul înțelept și discipolul“ de Vasile Lazăr, vineri, 20 decembrie 2024, de la ora 17:00, în Sala Cupola.
Invitata specială a evenimentului este prof.dr. Daniela Neamțu, directoarea Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț, cea care semnează prefața cărții, iar amfitrion este prof. Mihaela Mereuță, managerul bibliotecii.
„Dedic această carte celor care tânjesc după o viață spirituală mai bună, celor care vor să-și «construiască» un caracter integru, celor care sunt în căutarea liniștii interioare, a vieții armonioase, celor care nu-și mai doresc să sufere dintr-un motiv sau altul (…). Citind această carte te vei descoperi pe tine, cel autentic, golit de toate inhibițiile, lipsit de frici și de teama de a fi judecat pentru ceea ce gândești, pentru ceea ce este în adâncul sufletului tău, lipsit de măștile falsității impuse de multe ori, din nefericire, de diferitele conjuncturi (…). Din nefericire suntem prea speriați de bunătatea, iubirea, dragostea, compasiunea ce le avem în noi, nu vrem să vadă ceilalți ceea ce suntem cu adevărat în interiorul nostru. De frică să nu ne vadă prea slabi, moi, considerăm că vom fi vulnerabili dacă ne arătăm adevăratul nostru suflet, autenticul din noi“, precizează autorul.
„Reflecția este punctul de cotitură, conștient ales, către drumul autenticității morale. Fiecare om poate duce o anumită povară și destinul său este tocmai măsura acestei poveri pe care o poate duce fără să se frângă. Aceasta înseamnă oare că nefericirea este sortită unor aleși ai destinului, unei elite capabile să dea seamă pentru frământările majore și fericirea să fie destinată unei mediocrități mulțumite în sinele și autosuficiența sa? Oare nu este fericirea, atunci când este cu adevărat și conștientă de sine, o povară mai mare decât nefericirea?
Individul care dorește să răspundă acestor întrebări se află în fața unui labirint al cunoașterii de sine. Puțini sunt cei care au curajul să înfrunte labirintul, fără să abandoneze și, din această cauză, puțini sunt cei ce-și merită destinul fericirii. Cartea domnului profesor Vasile Lazăr este o asemenea reflecție“, scrie prof.dr. Daniela Neamțu, sub titlul „Autenticitatea morală“, în prefața cărții.
Având subtitlul „Suntem unii altora atât maeștri. cât și discipoli“, cartea apare în format tipărit, precum și în format digital, de text, dar și audio, cu o variantă de voce masculină, iar alta cu voce feminină. Formatele digitale pot fi descărcate, contra-cost, de pe site-ul Internet www.vasilelazar.ro.
Vasile Lazăr
Vasile Lazăr s-a născut în data de 26 august 1974, la Piatra-Neamț și, din anul 1997 până în prezent, este profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț. Aici a coordonat revista elevilor „Aleg sănătatea și fericirea“, timp de 3 ani, în perioada 2016-2018.
A urmat cursuri de masterat în psihologie și consiliere educațională, iar din anul 2024 are calificare de consilier pentru dezvoltare personală.
Scrie raspunsul tau!