Home » Evenimente, Promovare Turistică

Excelență în dezvoltarea turismului nemțean la cea de-a IX-a ediție

11 December 2024 0 Comentarii

12 decembrie 2024 este data la care celebrăm în acest an, în Municipiul Bacău,  inițiativele din turismul nemțean alături de cele din Regiunea de Nord-Est a țării, o zonă deosebit de frumoasă și bogată care merită să fie descoperită de turiști.

Gala eveniment a bunelor practici, a bunelor exemple, initiative, proiecte, manifestări, activități din industria ospitalității a devenit un reper important în recunoașterea și dezvoltarea sectorului turistic din această parte a țării.

De nouă ani, oameni care reprezintă instituții publice și private, instituții din mediul academic, organizații și asociații care activează în domeniul turismului se întâlnesc într-o gală dedicată descoperirii Regiunii de Nord-Est. Este vorba de acele practici, exemple de activități și inițiative care s-au evidențiat peste an și care, acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, sunt adunate toate, ca într-o tolbă mare plină de surprize și bucurii a moșului Crăciun, pentru a fi recunoscute, încurajate și chiar premiate de către organizatori, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, prin CRS – Centrul Regional de Studii Nord-Est și EUROPE DIRECT Nord-Est.

La această ediție, organizatorii își propun să promoveze consumul sustenabil, turismul activ, ecoturismul și turismul cultural circular, să evidențieze importanța revitalizării zonelor rurale, atât din perspectivă turistică, cât și socio-economică, având în vedere principalele direcții de acțiune elaborate în  Strategia „De la fermă la consumator”.

Vor fi de asemenea recunoscute și premiate acele instituții publice sau private care pun Regiunea de Nord-Est a României pe harta turistică internațională.

Anul trecut, 20 decembrie a fost ziua de dialog pentru actorii din turism la nivelul Regiunii noastre. Au fost dezbateri, discuții, ateliere de lucru interactive și dinamice, o expoziție culinară cu degustare a produselor locale deosebit de apreciate și, la final, o premiere a  inițiativelor, a proiectelor și a organizațiilor care s-au evidențiat prin activitatea lor și care transformă Regiunea Nord-Est într-o călătorie de neuitat pentru orice turist. Gala de anul trecut a fost găzduită de județul Neamț.

Premiile ediției din 20 decembrie 2023 pentru turismul nemțean:

  • Foto Club Neamț
  • Muzeul de Etnografie „Victor Tofan” din Tazlău
  • Tesa Boutique Hotel
  • Valea Celor Doisprezece SRL
  • AER LOCAL, Piatra-Neamț
  • OMD Piatra-Neamț: Hai la Piatra
  • Arheolog Vasile Diaconu
  • Satul lui Moș Crăciun, Negrești
  • Atlas Aparthotel, Piatra-Neamț
  • Motel Casa Arcașului, Târgu-Neamț
  • Hotel Victoria, Târgu-Neamț
  • Armonia by Aristocratis, Târgu- Neamț
  • A&T Harmony Land, Târgu-Neamț
  • Pensiunea Belvedere, Târgu-Neamț
  • Pensiunea Eden, Agapia
  • Bucătăria Zimbrului, Târgu-Neamț
  • Restaurant Il Viaggio, Piatra-Neamț
  • Asociația Ținutul Zimbrului: Ecobrunch;

Consiliul Județean Neamț, Primăria Orașului Târgu-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

Anul 2022 a adus distincții și recunoașteri câtorva dintre cele mai recente și de impact realizări ale instituției noastre. Astfel, Consiliul Județean Neamț a obținut trei Trofee de excelență pentru filmul de prezentare „Călătorie în Țara Zimbrului” care surprinde chintesenţa judeţului prin obiectivele prezentate, diversitatea ariilor tematice atinse și armonia ansamblului, pentru Traseul de pelerinaj „Camino de România“, care face parte din Itinerarul Cultural European Camino de Santiago care este parcurs anual de aproximativ 350.000 de persoane, din 160 de țări și nu în ultimul rând, în cadrul galei, recunoaștere a obținut și proiectul scării de pe vârful Toaca finalizat de Consiliul Județean Neamț în anul 2018, fiind totodată și unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ.

Alte premii acordate inițiativelor turismului nemțean la ediția din 22-24 septembrie 2022:

  • Asociația Ținutul Zimbrului
  • Asociația Valea Bistriței
  • Asociația Cluster „Produs în Neamț”
  • Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
  • Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu-Neamț
  • Muzeul Etnografic Tazlău
  • Muzeul de Istorie și Etnografie „Olga Mavrocordat-Sturdza” Grințieș,
  • Aviasport
  • Valea celor XII
  • Hanul Ancuței Turism S.A.
  • Pensiunea Grădinile Romane
  • Via Ferrata Astragalus
  • BikeTrip
  • Durău Park – Durău S.A.

Sperăm ca și la ediția din acest an, nominalizările și trofeele de excelență să îi bucure și încurajeze pe reprezentanții acestui sector amplu de activități și suntem convinși că mai sunt încă mulți alți operatori din turismul nemțean, încă necunoscuți sau nedescoperiți de noi, de partenerii noștrii sau de organizatorii acestui eveniment, care cu siguranță merită apreciere și recunoaștere pentru întreaga activitate și serviciile de calitate pe care le oferă turiștilor. Toți aceștia, împreună cu administrațiile publice locale și cea județeană, contribuie substanțial la promovarea Neamțului ca Destinație Europeană de Excelență.

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.