Manastirea Neamt – judetul Neamt
Manastirea Neamt este situata in comuna Vanatori, la 15 km nord-vest de orasul Targu Neamt, intr-o poiana larg deschisa pe valea rausorului Nemtisor si inconjurata de culmi impadurite.
Anul constructiei: Manastirea Neamt, aceasta veche manastire din judetul Neamt, este rezultatul ctitoriilor succesive din sec. XIV-XV ale lui Petru Musat, Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare
Adresa: com. Vanatori, jud. Neamt
Tel: 0233251580 si 0745823179
Fax: 0233251587
Hramul manastirii Neamt: “Inaltarea Domnului” sarbatorit la 40 de zile de la Paste
Web: http://neamt.mmb.ro/
Scurt istoric al Manastirii Neamt
Manastirea Neamt, potrivit documentelor dateaza din secolul al XIV-lea si este cea mai veche manastire din Moldova, fiind denumita si “Ierusalimul Ortodoxiei Romane”. Din aceeasi perioada dateaza si Manastirea Bistrita, unde se afla mormantul lui Alexandru cel Bun si Icoana Sfintei Ana (primita in dar in anul 1407). Pe baza izvoarelor istorice, nu se cunoaste pana in prezent cu exactitate cine a intemeiat manastirea Neamt, cand anume si in ce imprejurari. Voievozii Petru Musat (1375-1391), Alexandru cel Bun (1400-1432) si Stefan cel Mare (1457-1504) sunt ctitorii acestei manastiri.
Imagini Manastirea Neamt
Click aici pentru a vedea toate albumele foto
Petru Musat a fost cel dintai domnitor care a zidit pe locul vechiului schit de la Manastirea Neamt, o biserica din piatra inconjurata de chilii calugaresti, diferite cladiri, turnuri si ziduri de aparare. In anul 1471 in urma unui cutremur manastirea Neamt a fost zdruncinata din temelii, motiv pentru care Stefan cel Mare va inalta o noua biserica, alaturi de cea veche. Biserica manastirii Neamt a fost sfintita cu mare alai dupa izbanda de la Codrii Cosminului. Stefan cel Mare, ctitorul unui obiectiv istoric si medieval deosebit de important, Cetatea Neamtului, a avut o grija deosebita pentru manastire si a inzestrat-o in anul 1485 cu un clopot iar in anul 1502 cu un panaghiar.
Zona in care se afla manastirea Neamt este vestita in Romania datorita densitatii mari de manastiri. Avem astfel manastirea Sihastria, cunoscuta pentru parintele Ilie Cleopa si parintele Paisie Olaru sau manastirea Secu, de unde a plecat parintele Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda. Schiturile manastirii Neamt sunt: Schitul Pocrov din anul 1714, Schitul Vovidenia din 1754 si Schitul Icoana care dateaza din anul 1823. Tot de manastirea Neamt apartine si Casa Memoriala Visarion Puiu si Muzeul Mihail Sadoveanu, situat langa schitul Vovidenia.
Din vechile constructii care au existat intre zidurile Manastirii Neamt, astazi, se mai regasesc doar biserica lui Stefan cel Mare si partea inferioara a turnului clopotnita zidit de Alexandru cel Bun. Cladirile care se afla acum in incinta manastirii dateaza din secolele XVIII – XIX. Intre anii 1958 -1961 a fost reconstruita biserica Sfantul Gheorghe, intre chiliile de pe latura de est, pe locul unde altadata Petru Musat inaltase prima biserica din piatra.
In decursul timpului, intregul complex al manastirii si Biserica Inaltarea Domnului din cadrul Manastirii Neamt au suferit diverse modificari si adaugiri, si anume: peretele care separa incaperea mormintelor de naos a fost indepartat la inceputul veacului al XIX-lea; ancadramentele originare ale ferestrelor naosului, gropnitei si altarului au fost inlaturate; acoperisul din veacul al XV-lea a fost modificat; deasupra bisericii s-au mai construit inca doua turle de lemn; spre vest a fost adaugat un fronton; fatada a fost acoperita, in intregime, cu tencuieli; cladirile inconjuratoare au fost refacute. Inainte de a picta biserica Manastirii Agapia, aici la manastirea Neamt, a stat si marele pictor Nicolae Grigorescu.
Astazi, in incinta Manastirii Neamt se afla doua biserici, doua paraclise, turnul-clopotnita cu 11 clopote, Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, dar şi un muzeu cu o colecţie de arta bisericeasca si Sala tiparului. Impresionant este Aghiazmatarul circular din fata manastirii Neamt, unde se face sfintirea apei la hram. În biserica se afla Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, pictata in anul 665 in Israel, pe care domnitorul Alexandru cel Bun a primit-o in dar de la Imparatul bizantin Ioan al VIII – lea Paleologul.
Asezamantul mai are si cea mai veche biblioteca manastireasca cu 18.000 de volume avand astfel, o contributie deosebita la dezvoltarea culturii si artei romanesti medievale. In pronaos se afla mormantul Episcopului Pavel al Romanului (1632) si ale unor schimonahi, dar si moastele sfantului necunoscut, descoperite in 1986 prin scoaterea asfaltului de pe alee. In camera mormintelor se afla mormantul lui Stefan Voievod fiul lui Alexandru cel Bun (unchiul lui Stefan cel Mare) si mormantul vestitului staret Paisie Velicicovschi (1794).
Nu exista calator care sa treaca pe la Sfanta Manastire Neamt, pe la o slujba la ceas de seara sau pe la mormintele sfinte, fara sa duca cu el acea multumire si liniste sufleteasca izvorata din acest loc in care Dumnezeu si oamenii si-au dat mana. Va invitam sa vizitati complexul de la Manastirea Neamt, biserica si muzeul!
Scrie raspunsul tau!