IA NEAM(Ţ)ULUI
Comunicat de presă
De Ziua Iei, lansăm proiectul
IA NEAM(Ţ)ULUI
În apropierea solstiţiului de vară, la 24 iunie, e ziua Sânzienelor, una dintre sărbătorile populare cele mai încărcate de semnificaţii. Tradiţia ne introduce în universul fantastic al acestor zâne bune, despre care se spune că, în această noapte, umblă pe pământ, cântă, dansează, dau miros florilor, rod holdelor, oamenilor şi animalelor. Şi cum ni le putem imagina pe tinerele şi frumoasele fete altfel decât îmbrăcate în port popular de sărbătoare?
Ia sau cămaşa populară femeiască reprezintă una dintre cele mai frumoase piese ale costumului popular românesc. Depăşind statutul de obiect vestimentar, era un semn al apartenenţei la comunitate, al statutului social, al vârstei şi era încărcată cu funcţii de ceremonie şi simboluri. Probabil şi la asemenea lucruri s-au gândit iniţiatorii Zilei Iei, în 2013, primul an când s-a marcat evenimentul, care s-a transformat într-un adevărat fenomen. În anii următori, ca un omagiu adus iei, diverse comunităţi au iniţiat proiecte de promovare a acesteia, de aducere în atenţia publicului a unora dintre cele mai valoroase astfel de piese aflate în colecţiile marilor muzee ale lumii (IA AIDOMA) sau de reconstituire ale acestora (IA AIEVEA).
Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ deţine o valoroasă colecţie de port popular femeiesc, cuprinzând piese care fac parte din patrimoniul cultural naţional. „Şezătoarea de Piatra” din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” este formată din doamne iubitoare de frumos, de tradiţii, de port popular, înzestrate cu multă răbdare şi talent, unele dintre ele lucrând în cadrul proiectelor mai sus menţionate. Din această întâlnire s-a născut ideea IA NEAM(Ţ)ULUI, menită să promoveze frumoasele cămăşi populare femeieşti din judeţul Neamţ. Sub acest semn vor fi reproduse circa 20 de ii, toate (cele vechi şi cele noi) urmând să facă parte dintr-o expoziţie. Aşa cum erau acum 100 de ani sau în vremea României Mari, aşa vor fi şi în anul Centenarului!
Lansarea oficială a proiectului va avea loc duminică, 24 iunie 2018, ora 12:00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, organizatori fiind Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Scrie raspunsul tau!