Home » .: Promovare Turistică :., Biserici, Mănăstiri, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Promovare Turistică, Sate nemțene
, , ,

Descoperă farmecul satelor nemțene!

22 March 2021 0 Comentarii

Acolo unde s-a născut veșnicia

Așezate în lungul văilor și al drumurilor, pitorești și organizate în armonie, satele din Neamț se înscriu în zona tipică de tranziție între munte și câmpie.

Fie că le întâlnești pe arterele principale de circulație sau retrase, printre culmi muntoase ori coline, satele îți dezvăluie o lume aparte, rămânând peste timp, darul cel mai de preț, primit moștenire. Aici găsești izvorul de înțelepciune, de măiestrie, de energie, aici valorile adevărate nu se pierd, totul este mai viu și mai intens, iar Dumnezeu este prezent în rugăciunile și inimile oamenilor.

Te invităm să pătrunzi în satele tradiționale și în cele de munte, să descoperi gospodăriile țărănești, mai mari sau mai mici, mai noi sau mai vechi, toate însă cu oameni deschiși, primitori, harnici și hotărâți.

Tot în satele nemțene, vei putea admira creația artistică populară sub toate formele ei de exprimare. Creatorii populari, din trecut și de astăzi, și-au adus contribuția la îmbogățirea artei populare, înscriind pe lemn, lut, metal, piele, țesături și cusături, bogăția lor spirituală, în forme și stiluri artistice diferite, creând interesante particularități locale.

În Neamț, vei găsi totodată și cea mai mare densitate de biserici, schituri și mănăstiri, situând Neamțul între zonele cele mai înțesate de lăcașuri religioase din Europa, încât în orice parte ai lua-o, descoperi valori încrustate în piatră și în literă de cronicar, descoperi așezări monahale vechi și noi, în care îți vei regăsi liniștea și pacea sufletească.

Prin toate acestea și multe altele, descoperi în satele nemțene exact ceea ce spunea Lucian Blaga în poezia Sufletul satului: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar, ca și cum nu ți-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva./ Aici se vindecă setea de mântuire și dacă ți-ai sângerat picioarele/ te așezi pe un podmol de lut.”

Galerie foto, Consiliul Județean Neamț, Eveniment de fotografie, ediția de toamnă, 2019

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.