Biblioteca de vacanță la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ organizează Biblioteca de vacanță, în cadrul Secției de carte pentru copii & Ludoteca „Ion Creangă“, pentru participanți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, în perioada 12-23 aprilie 2021, de luni până joi, între orele 12:30 – 14:30.
În cadrul Bibliotecii de vacanță vor fi organizate opt ateliere pe săptămână, cu grupe formate din maximum 10 participanți. Vor fi alcătuite două grupe, una pentru fiecare săptămână. Copiii înscriși vor putea participa la cele opt activități desfășurate în săptămâna respectivă. În fiecare zi a săptămânii vor fi organizate câte două ateliere diferite. Astfel, în ziua I, vor fi organizate atelierele „Să ne cunoaștem mai bine!“ (cunoaștere prin joc și învățare) și „Să descoperim lumea minunată a animalelor“. În ziua a II-a, vor fi organizate atelierele „Ora să ȘTIM“ (lectură și experimente) și „Un muzeu într-o bibliotecă, o bibliotecă într-un muzeu“ (atelier de jocuri logico-educative). În ziua a III-a se va desfășura atelierul creativ „Decorațiuni de Paște“ și atelierul „Casă, dulce casă!“ (Descoperim copiii lumii; Orașul ideal). Ziua a IV-a va fi dedicată atelierelor de lectură și atelierului „Istoria lumii pentru copii“.
În cea de-a două săptămână, programul se va repeta cu cealaltă serie de copii.
Înscrierile se fac la Secției de carte pentru copii & Ludoteca „Ion Creangă“, iar taxa participare este de 4 lei pe zi, sumă cu care vor fi achiziționate materialele necesare desfășurării atelierelor.
Educație prin joc
Ludoteca, ca formă alternativă de educare a copiilor care accesează serviciile Secției de carte pentru copii & Ludoteca „Ion Creangă“, oferă posibilitatea participării acestora la un program diversificat de activități de educare prin joc, învățare, comunicare și socializare; ea este locul unde copilul devine actorul principal al activităților organizate pentru copii.
Secția Carte pentru Copii & Ludotecă „Ion Creangă“ conține, pe lângă colecțiile de carte și o bază de jocuri specifice copiilor, pe categorii de vârste. Acestea oferă copiilor posibilitatea participării la un program diversificat de activități de comunicare și socializare în cadrul secției.
Prin intermediul jocului, copiii își îmbogățesc experiența cognitivă, își educă voința și pe această bază formativă își conturează profilul personalității. De asemenea, socializează și inter-relaționează într-un mod plăcut și constructiv, într-o lume în care interacțiunea umană directă este din ce în ce mai rară și pierde teren în fața mijloacelor tehnologice și a comunicării on-line.
Proiectul Biblioteca de vacanță își propune ca scopuri antrenarea operațiilor gândirii: analiza, sinteza, compararea, clasificarea, ordonarea, concretizarea; stimularea interesului pentru lectură; formarea unei atitudini de grijă și respect față de carte; cultivarea expresivității vorbirii copiilor, a imaginației și a potențialului creativ al acestora; dezvoltarea spiritului de observație; stimularea inițiativei și a independenței în activitate; dezvoltarea atenției, disciplinei; formarea deprinderilor de lucru corect și rapid; însușirea facilă, plăcută, rapidă și temeinică a cunoștințelor propuse; implicarea copiilor în activități de grup; dezvoltarea unor atitudini de lucru în echipă, solidaritate, fairplay, asumarea unor responsabilități; utilizarea timpului liber în mod organizat și într-un mediu de formare adecvat particularităților de vârstă ale acestora; atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori în cadrul Secției de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“; crearea unui mediu de educare non-formală; dezvoltarea interesului copiilor/tinerilor de a accesa serviciile de bibliotecă prin activități de documentare, informare, formativ-educative și recreative în scopul dezvoltării personale.
Scrie raspunsul tau!