Poveștile expoziției. Proclamațiile lui Tudor Vladimirescu

>english

Home » Alte evenimente
de la tudor vladimirescu la renasterea nationala, periplu istoric, proclamatia de la cotroceni, proclamatia de la pades, tudor vladimirescu

Poveștile expoziției. Proclamațiile lui Tudor Vladimirescu

19 April 2021 0 Comentarii

În cuvântarea ținută cu prilejul comemorării lui Tudor Vladimirescu la Academia Română, în data de 5 iunie 1921, istoricul N. Iorga spunea: „Tudor reprezintă un pas mai departe în concepția politică a libertăților naționale și populare în părțile acestea răsăritene. El se sprijină pe <<pravile>>, care nu sunt legile, ci dreptul natural, așa cum l-a definit Rousseau, pentru a spune că e nevoie să se ridice <<frații locuitori ai aceste țeri>>, contra <<balaurilor>> sugători de sânge, care sunt, <<precum îi cunoașteți prea bine Grecii și boierii noștri, atât partea bisericească, cât și politicească>>. El invocă dreptul bisericesc însuși, căci, Dumnezeu fiind bun nu poate fi decât alături de cei care luptă, în numele lui ca să distrugă răul”. Marele istoric trecea în revistă proclamațiile ce cuprind în ele toată cugetarea politică a „eroului național” de la 1821, cum îl definea pe liderul mișcării de la 1821, Ioan C. Filitti. Trei din cele patru acte invocate se regăsesc și în cadrul expoziției noastre (Proclamația de la Padeș, Arzul adresat Înaltei Porți de către Tudor Vladimirescu din partea norodului Țării Românești, ambele din 23 ianuarie 1821, și Proclamația de la Cotroceni din 17 martie 1821).

Prin ordinul de clasare nr. 2604 din 7 aprilie 2003, Proclamația de la Padeș, aflată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, intra în categoria Tezaur a patrimoniului cultural național mobil. Textul este redactat pe hârtie, cu cerneală neagră, în limba română, cu alfabet chirilic. În prezența a câteva sute de panduri olteni, Tudor Vladimirescu a adresat o proclamație locuitorilor Țării Românești promițându-le pandurilor restabilirea privilegiilor, iar clăcașilor că le va împărți „averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri” și tuturor încetarea abuzurilor, slobozenie și ușurarea sarcinilor. Proclamația marchează începutul Mișcării din 1821 din Țara Românească, având un program de revendicări economice, sociale și politice menite să aducă schimbări în structurile societății românești. Documentul aflat în expoziția „Periplu istoric. De la Tudor Vladimirescu la renașterea națională” conține pe prima pagină și o parte din Arzul adresat „Prea Puternicei Împărății” de slugerul Tudor pentru a povesti „cu mare jale, pe scurt, necontenitele noastre necazuri și cumplitele patimi ce le suferim din pricina unirii pământenilor boieri cu cei du pe vremi trimiși domni și ocârmuitori acestui norod de Dumnezeu păzit și de către prea Înalta împărăție cu multe mili după vremi mângâiat”. Memoriul a fost adresat de Tudor Vladimirescu Porții prin intermediul lui Derviș Pașa, guvernatorul Vidinului, cu scopul de a preveni intervenția otomană. La Padeş, pe câmpia din stânga Motrului, se află monumentul Revoluţiei de la 1821, ridicat la 100 de ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu. Din echipa arhitectului State Baloşin au făcu parte pictorul Costin Petrescu și sculptorii Emil Becker şi Gheorghe Tudor. Monumentul, în formă de piramidă, redă prin intermediul unor metope turnate în bronz stemele Tării Româneşti şi Olteniei, Proclamaţia din 23 ianuarie, chipul lui Tudor şi „Adunarea Norodului”.

Cel de-al treilea act public evocat este prezent în expoziție într-o formulă indirectă, fiind adus în atenția publicului de un alt obiect muzeal, respectiv o litografie din patrimoniul aceleași prestigioase instituții muzeale, Muzeul Național de Istorie a României. Litografia, al cărei autor și editor este lt. col. Dimitrie Papazoglu, are ca temă trecerea Oltului de către slugerul Tudor și face o trimitere la Proclamația de la Cotroceni, despre care se spune că, în perioada 1871-1888, se afla în colecțiile lt. col. Dumitru Papazoglu. Am ales să oferim detalii despre acest obiect muzeal și din dorința deja mărturisită de a încerca să stabilim un istoric al bunurilor culturale reunite sub egida periplului nostru istoric. Mai mult, poveștile noastre vor reuși să ne aducă în atenție chipurile unor pasionați colecționari, interesați de salvarea valorilor patrimoniale. Astfel, lt. col. Dimitrie Papazoglu se evidențiază în mod special în galeria colecţionarilor bucureşteni din prima parte a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Acesta a inaugurat în propria sa casă aflată în Calea Văcărești nr. 151, în anul 1855, după ce a demisionat din armată, un muzeu ce-i purta numele. Autor şi editor de litografii, cartografii și hărți, lt. col. Dimitrie Papazoglu a manifestat „incontestabile aptitudini în colecţionarea obiectelor de o reală valoare”. Muzeul de antichităţi şi rarităţi al maiorului Papazoglu conţinea „una dintre cele mai bogate colecţii, cu mult mai impresionantă decât ce avea la vremea respectivă Muzeul Naţional”, cu scopul de a aduce compatrioților săi „niște dovezi solide, care se adaugă pe lângă cele mai multe ce au românii de nobleţea originii lor”.

Revenind la exponatul nostru, în partea de sus a acestuia apare o inscripție litografiată: „Dedicat Domnului Dimitrie Simulescu Prefectului Județului Vâlcea”. Sub compoziție apar următoarele inscripții litografiate: „Editor Compuitor Loct. Col. Pappasoglu/1. Macedonschi 2. Tudor 3. 4 Hagi Prodan/Slugeru Tudor Vladimirescu trece Oltu la 10 martie anul 1821 cu primul stindard ardicat în Oltenia pentru Autonomia și Libertatea Românilor”. Dedesubt, prin intermediul unei legende, este relatat episodul istoric care l-a inspirat pe litograf dar și câteva detalii din biografia lui Tudor și din desfășurarea mișcării. Redăm integral conținutul acesteia dată fiind semnificația informațiilor conținute : „Această stea a României, răsărită din județul Gorjiu satu Vladimir, s-a născut la anul 1788, din părinți români, a intrat în ceata pandurilor la 1806; iar la 1812 a ajuns căpetenia lor luând parte la războiul Ruso-Turc; apoi devenind vătaf al Plaiului Cloșani, județul Mehedinți, aridică pentru prima oară stindardul libertății Românilor la 17 ianuarie 1821. Având căpitanii pe slugeru I. Solomon, Bălțianu, slugeru Costin, Medelniceru Vasile, Ion Oncia, Ghiță Cuțui, Ene Enescu, Ion Urdărianu, Vasile Crăpatu, Ion Frunte lată, Barbu Olteanu, Ghelmegeanu, Ion Crețescu, Serdaru Cacalețeanu și Iancu Jianu, iar adjutant Mihail Cioran. Iar din streini pe Macedonschi, Hagi Prodan, Buluc Bașia Iova, căpitan Iordache, căp: Diamandi, Tufeci Bașia Bozin, Buluc Bașia Mihali (aceștia în urmă l-au vândut și l-au răpus), iar după ce s-au întâlnit în mănăstirea Tismana, au plecat cu restul de 3000 de panduri și de 1500 de arnăuți spre București, trecând Oltul la 10 martie, au sosit la 17 la Ciorogârla, la 18 s-au întărit în mănăstirea Cotroceni și la 19 ale lunii lui Martie, 7 ora dimineața au intrat în București, numai cu o sumă 100 voinici, cu căpitanii lor, opridu-se în casele lui Nicolae Brâncoveanu sub Mitropolie, unde au săvârșit jurământul față cu Dionisie Mitropolitul, Episcopii Elarion și Galaction; iar boieri, Grigore Bălianu, Alecu Filipescu Vulpe, Costache Negri și Mihail Manu; dând poporului și proclamația sa, al cărei original cu chiar iscălitura lui Tudor se află astăzi în biblioteca mea”.

Oferim cititorilor, în „Anul Tudor Vladimirescu”, două din actele programatice care au contribuit la nașterea unei noi epoci.

Proclamația de la Padeș

„Către tot poporul român din București și din toate celelalte orașe și sate ale Țării Românești, dragoste frățească și sănătate. Fraților lăcuitori ai aceștii țări, nicio pravilă nu se împotrivește de a nu zdrobi cineva răul. Când un șarpe iese înaintea noastră, trebuie să năvăliți cu parii și să-l omorâți. Cu cât mai vârtos când ranele și ruperile din trupurile noastre, prin care balaorii neîncetat ziua și noaptea sug tot sângele din noi încă de vii, precum de față vedeți. Aceștia sunt, precum îi cunoașteți prea bine, Grecii și boierii noștri, atât partea bisericească, cât și politicească.

Până când dar vom suferi ca niște dobitoace, când răul nu este priimit nici de Dumnezeu? Pierderea răului înaintea lui Dumnezeu este lucru cel mai bun (fiindcă bun este Dumnezeu). Ca să ne asămănăm și noi cu dânsul, trebuiește să săvârșim binele, care nu se poate săvârși dacă mai întăiu nu vom goni răul, după cum, până nu urmează iarna, nici primăvară nu se face. Au zis Dumnezeu să se facă lumină și s ̓ au făcut. Dar mai întăiu a lipsit întunerecul. Asemenea și locțiitorul lui Dumnezeu, prea-puternicul nostru Împărat, dorește ca să trăim bine ca niște credincioși ai lui supuși și nu iartă relele, prăzile și dezmoștenirile ce le aduc peste capetele noastre tiranii și lipitorile acestea mârșave de Greci, dimpreună cu boierii noștri.

Năvăliți dar, fraților, ca cu răul să omorâm răul și să iasă din noi binele, și, alegând pe cei buni boieri ai noștri din cei răi, pe aceia să-i și cunoaștem ca ai noștri, cum și lucrători binelui, ca să iasă de la noi binele după cum făgăduim. Pentru care dar grăbiți-vă să vă ridicați toți cât mai în grabă: cei ce veți avea arme, cu arme, iar cei ce nu veți avea, cu suliți, cu topoare, cu furci, cu pari și cu ce veți găsi. Și, fără cea mai mică zăbavă, alergați unde veți auzi că se fac adunări pentru binele obștii și pentru folosul țării. Și după cum vă vor povățui căpeteniile ce vi se pun așa să urmați; și oriunde vă va trimite aceia, acolo să vă duceți.

Pentru că ajunge, fraților de când lacrimile de pe fețele noastre nu se mai usucă. Vă încredințez către aceasta că nimenea din voi nu va avea slobozenia fără de poruncă în toată vremea, pe cât se vor face aceste adunări ale țării, a se întinde măcar până la un bob, și a-l lua din casa vre unui neguțător, vre unui locuitor, sau vre unui boier măcar, oricât de rău ar fi adunate stările acestora; ci numai ale acelora ce nu se vor ridica dimpreună cu noi, se vor lua în obștească folosință. Iscălit: Tudor Vladimirescu”.

Proclamația de la Cotroceni

„Către dumnealor de bun neam născuții boieri, cinstiți neguțători și toți lăcuitorii orașului București.

Bărbați frați, vă este, socotesc, de prisos a vă poftori și acum că ardicarea mea n-a fost și nu este pentru alt scop decât pentru reîntoarcerea drepturilor aceștii de Dumnezeu păzite țări, care din vechime le-a avut și nici-odată de nimeni cu sabia nu i s-au luat, ci mai vârtos cu sabia și cu sângele strămoșilor și a celor vrednici de toată slava cu smerenie s-au păzit.

De la o vreme însă, din pricina mârșavei legături a boierilor pământeni cu trimișii după vremi de către Poarta Otomană Domnii greci, cu totul ni s-au călcat și ni s-au îngropat, încât, după cum de față vedeți, am ajuns mai rău decât cei robiți. Pentru aceia cari după numirile, după vredniciile dregătoriilor în care s-au aflat și se află și după numirea rangurilor ce purtau și poartă se chiamă boieri, părăsindu-și cu totul cinstita și sfânta lor datorie de a păzi dreptul neamului și al țării lor, dându-se cu totul numai mârșavelor și vrednicelor de toată batjocura interese ce găsiau prin despoierea poporului român de către Domnii greci și ceilalți Greci veniți împreună cu dânșii, au adus țara la cea desăvârșită ticăloșie și pierdere, precum de față o vedeți, și cari nici acum nu se înduplecă a ieși din întunerecul în care se găsesc și de a-și scoate neamul și țara la lumina adevăratelor ei drepturi. De aceia poporul acelor cinci județe din Mica Românie, ridicându-se, și din care astăzi numai la o strigare a țării se află douăsprezece mii supt arme, afară de pregătirile ce s-au făcut în județul Argeșului și s-au întins, prin Roșii-de-Vede și alte județe, până în poalele Bucureștilor, afară din alte trupe ce am adus și care se află la Bolintin și Ciorogârla și care toate acestea sosesc în București, unde are să se facă adunarea popoarelor din toate județele țării și unde vor aștepta venirea credinciosului trimis al Porții Otomane, ca să cerceteze vrednica de tânguire stare a țării, de la care cercetare așteptăm întoarcerea drepturilor noastre. De aceia le-am și vestit toate acestea de la 8 ale trecutei luni, ca să vi le facă cunoscute, înștiințându-vă ca, pe de o parte, să vă gătiți întru toate, iar, pe de alta, să-mi trimiteți din toate isnaturile voastre, cu dovadă iscălită pentru încredințarea noastră. Dar, cu toate acestea, prin mila Celui Prea Înalt ajungând în marginea orașului vostru, iarăși îmi îndeplinesc datoriile mele de creștin și frățește vă sfătuiesc ca fără cea mai mică întârziere să-mi răspundeți în scris, supt iscăliturile voastre ale tuturor, adecă: ale clerului, ale isnafurilor și ale tot poporului.

Bărbații dar ce se găsesc și se hrănesc într-acest oraș și cari în adevăr vor simți și vor auzi dulcele glas al patriei și al dreptății și vor voi să facă parte din trupele noastre, care sunt închinate numai patriei, îi primim și-i așteptăm cu brațele deschise. Iar aceia ce vor fi cu cugetele împotrivă, se vor socoti, fără de a mai putea să li rămâie vr-un cuvânt de împotrivire, vrăjmași ai patriei.

1821, Martie 17 Iscălit: Tudor Vladimirescu”.