Judeţul Neamţ a fost o zonă cu păduri întinse, ceea ce a determinat dezvoltarea unei bogate civilizaţii a lemnului. Datorită catităţilor sale, această materie primă a fost utilizată de oameni din cele mai vechi timpuri la realizarea majorităţii lucrurilor necesare traiului – de la locuinţă şi obiectele casnice – Ia unelte şi instalaţii, de la mijloace de transport – la arme. În alt plan, arborele a fost divinizat, transformat în obiect de cult sau în biserică, a întreţinut viaţa materială dar şi spirituală a omului. Proprietăţile lemnului sunt numeroase: densitatatea şi duritatea (esenţe uşoare: molid, brad, plop, salcie; esenţe semigrele: tisă, fag, nuc, păr; esenţe grele: corn, stejar, carpen, salcâm); durabilitatea (mare: stejar, ulm, tisă; medie: molid, brad, frasin; mică: mesteacăn, fag, carpen); elasticitatea (mare: brad, molid, frasin; medie: stejar, fag; mică: pin, castan, plop…); acustica (molid, brad alb, paltin de munte); bun combustibil (răşinoase, foioase) etc. Prelucrarea lemnului a înregistrat o continuă evoluţie – de la activitatea individuală, la meşteşug şi industrie. În toate zonele împădurite, exploatarea, transportul şi mulţimea meşteşugurilor bazate pe lemn au constituit ocupaţii principale ale localnicilor, ajungându-se la specializări: dulgheri, tâmplari, drăniţeri, butnari, rotari, rudari, lingurari etc. Toate aceste meşteşuguri au fost foarte dezvoltate în judeţul Neamţ, până la jumătatea secolului al XX-lea, când, datorită industrializării, prelucrarea manuală a lemnului a îmbrăcat, mai mult forma artizanatului orientat spre producerea de obiecte decorative. Totuşi, colecţiile muzeale şi particulare cuprind un mare număr de piese datând din ultimele două secole, ceea ce permite punerea în evidenţă a artei prelucrării lemnului; unelte, instalaţii de tehnică populară, obiecte de uz casnic, piese cu rol ceremonial sau având caracter religios, instrumente muzicale şi mai ales mobilierul arată performantele meşterilor lemnari. Cele mai simple unelte, obiecte casnice sau piese de mobilier au căpătat valenţe estetice datorită frumuseţii naturale a lemnului, a armoniei formei şi a proporțiilor, a amprentei lăsate de utilizarea îndelungată şi de timp. Totuşi, adevărata transformare artistică a avut loc odată cu incizarea, crestarea, sculptarea, traforarea sau pirogravarea pieselor ce aveau, în primul rând, un caracter utilitar. Decorul aplicat poate fi geometric, astral, simbolic, fitomorf, antropomorf, zoomorf, skeomorf etc. Motivele sunt realizate, în general, liber şi respectă principiile generale ale artei populare (repetitia, simetria şi alternanţa) şi acoperă părțile vizibile ale pieselor. Cel mai puţin şi mai simplu sunt decorate uneltele folosite la munca pământului: pe toporiştile de sapă sau coasă, pe şaua din lemn sunt incizate linii, puncte, pomi stilizați şi alte motive. Uneltele folosite la prelucrarea fibrelor textile, mai ales furcile de tors, realizate de bărbaţi pentru femeile din familie, sunt mult mai bogat decorate cu motive geometrice. Pe unele dintre uneltele specifice bărbatilor, aşa cum sunt bâtele ciobăneşti, sunt sculptate adevărate scene din viața pastorală, la care pot fi adăugate numele proprietarului şi anul execuţiei, în timp ce piesele având caracter ceremonial, aşa cum sunt beţele de vornicel, au măciulia antropomorfă şi încrustații de mărgele. Un exemplu de îmbinare a utilului cu frumosul, a priceperii meşterilor, dar şi a păstrării unor vechi credințe populare sunt instalațiile de tehnică populară: morile şi teascurile din lemn au şuruburi ca nişte coloane sau sunt apărate de frumoase capete de cai sculptate. Arta lemnarilor se vede cel mai bine în piesele de mobilier, remarcabile atât prin numărul mare care s-a păstrat cât şi prin valoarea artistică. Puţine laviţe prezintă un singur element care le diferențiază, şi anume brațele înalte numite „fruntare”, iar paturile sunt rar decorate. Scaunele şi mesele joase sunt frumoase mai ales datorită formei şi proporţiilor. Caracteristică pentru județul Neamţ este masa-ladă puţin adâncă, decorată cu rozete. La fel, cele mai frumoase colţare din sec. al XIX-lea au pe uşi crestate motive solare. Lăzile de zestre reprezintă cele mai bogate şi variat decorate piese de mobilier ţărănesc. Lucrarea aeasta cuprinde un mare număr de lăzi de zestre realizate dulghereşte, adică în îmbinarea „pană şi uluc” şi cuie din lemn, decorul fiind cel care permite localizarea. Lăzile nu sunt pictate, folosirea baiţului având rolul de a pune în evidenţă motivele crestate. Astfel, multe lăzi de pe Valea Bistriţei erau decorate cu flori (lalele), chiparoşi, în timp ce în zona Neamţ întălnim şi reprezentări schematice ale omului şi ale casei. Crucea şi pomul vieţii sunt des întâlnite în aceste zone. în zona Roman decorul este preponderent geometric. Bogăţia materiei prime şi prelucrarea uşoară a lemnului au favorizat atât înmulţirea numărului de meşteri lemnari, astfel încât erau aproape în fiecare sat. Totuşi, la începutul secolului al XX-lea au existat unele centre specializate, în care familii întregi lucrau în atelierele lor lemnul în forme deosebit de frumoase. Astfel de centre s-au dezvoltat cu precădere în Târgu-Neamţ, Piatra Neamț şi Roman, dar şi în satele mari: Bicaz, Ceahlău, Tarcău, Bozieni, Roznov, Vânători-Neamţ, Petricani, Bălţăteşti şi altele. Astfel arta tradiţională a lemnului creată în decursul timpului prin îmbinarea măiestriei meşterilor cu virtuţile lemnului, s-a afirmat în fiecare loc, unde oamenii au preţuit codrul şi lemnul oferit de acesta, stimulând realizarea unor adevărate bijuterii artistice din acest nobil şi cald material spre satisfacţia creatorilor şi bucuria oamenilor de ieri, de azi şi de mâine.