Simpozion „Părintele Iustin Pârvu – 105 ani de la naștere“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, în colaborare cu Mănăstirea Petru Vodă, Protopopiatul Piatra-Neamț și Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ Mărăței I, simpozionul intitulat „Părintele Iustin Pârvu – 105 ani de la naștere“, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“. Evenimentul va avea loc joi, 8 februarie 2024, cu începere de la ora 17:00, în Sala Cupola.
Invitații speciali ai manifestării sunt părintele arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele protopop Valentin Tofan, Protopopiatul Piatra-Neamț, părintele profesor Vasile Păvăleanu, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ Mărăței I și ierodiaconul Ilarion Postolică, secretarul Mănăstirii Petru Vodă.
Inge Olaru, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, va susține un moment muzical la vioară.
Moderatoarea manifestării va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene.
Întâlnirea reprezintă un omagiu adus memoriei marelui duhovnic Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, la 105 ani de la naștere (10 februarie 1919, în satul Poiana Largului, județul Neamț). În luna iunie, se vor împlini 11 ani de la plecarea Părintelui la cele veșnice.
Părintele Iustin Pârvu
Părintele Iustin s-a născut, conform Registrului Matricol al Mănăstirii Secu, la 10 februarie 1919, de ziua Sfântului Mare Mucenic Haralambie, în satul Poiana Largului (Petru Vodă), comuna Călugăreni (acum Poiana Teiului), județul Neamț, în familia unor români ortodocși foarte evlavioși, și a fost botezat cu numele Iosif.
În 1936, pe când avea 17 ani, a intrat frate în Mănăstirea Durău. După doi ani, în 1939, se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, lângă București. În anul 1940 va avea loc tunderea sa în monahism (ritual de introducere în rândul călugărilor), iar la doar un an distanță, va fi hirotonit preot. A primit hirotonia la vârsta de 22 de ani.
A participat ca preot militar în al Doilea Război Mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964. Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare“ la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
La finalul celor aproape 17 ani de închisoare, Părintele Iustin spunea că a trăit „cea mai importantă experiență pe care o poți avea în timpul vieții: să te cunoști pe tine însuți pe calea suferinței“.
După evenimentele din decembrie 1989, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde slujește ca preot și duhovnic timp de aproape un an. După doi ani, alături de alți doi monahi, Ignat și Calinic, părintele ajunge în satul Petru Vodă, unde întemeiază o mănăstire, pe care o închină martirilor români din închisorile comuniste.
A trecut la Domnul în data de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani. (Sursa informațiilor: Doxologia.ro)
Scrie raspunsul tau!