O PRIVIRE IN TIMP/ In Memoriam Simona Vasiliu-Chintilă (1928-2009)
Muzeul de Artă Piatra-Neamţ organizează în perioada 4 aprilie- 5 mai 2024, expoziţia de pictură O privire în timp/In memoriam Simona Vasiliu-Chintilă.
Dedicat cu admiraţie şi recunoştinţă memoriei artistei, care, prin donaţia sa consistentă a contribuit la constituirea colecţiei Muzeului de Artă Piatra-Neamţ, evenimentul va avea deschiderea joi, 4 aprilie, ora 17.00.
Cu o prezentare ce va fi realizată de scriitorul şi criticul de artă Emil Nicolae, expoziţia relevă în ansamblul ei personaliatea complexă a artistei, cu o formare profesională şi culturală temeinică.
Conceptul expoziţiei s-a concretizat intr-o selecţie de lucrări şi obiecte personale din colecţia familiei, delegat fiind in acest demers, Florin Petcu, director Sineva. Colecţia Muzeului de Artă Piatra-Neamţ completează generos proiectul expoziţional cu lucrări de o valoare artistică deosebită, selectate de organizatorii proiectului.
“Sensibilă, imaginativă, ingenioasă în soluţiile ei compoziţionale sau cromatice”, aşa cum o descrie Eugen Schileru, Simona Vasiliu-Chintilă, s-a născut în ziua de 15 octombrie 1928, la Piatra-Neamţ. Fiică a preotului şi profesorului de lingvistică Vasile Vasiliu şi a Lucreţiei Vasiliu-Mândrilă, absolvă în 1954 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (Bucureşti), secţia pictură monumentală.
Om complet şi avid de cunoaştere, studiază în paralel muzica, literele şi filozofia. Ca artist, prin viziunea şi demersul său plastic, “respinge soluţiile expresioniste şi redescoperă poezia structurilor ordonate” (Dan Grigorescu). A practicat desenul în tuş, cretă colorată, ceracolor, acuarelă, uleiul pe pânză, tempera pe lemn şi tehnici mixte şi a realizat ample lucrări de artă monumentală (mozaicuri, fresce) la Bucureşti, Constanţa, Piatra-Neamţ, Tulcea.
Cu expoziţii personale semnificative ca valoare artistică şi o participare constantă la numeroase expoziţii anuale, bienale, republicane din ţară şi la expoziţii româneşti organizate peste hotare (Moscova, Atena, Sofia, Beijing, Washington şi Chicago, Milano, Praga, Koln, Mexic, Alexandria, Leipzig, Paris, Torino, Roma, Helsinki, Belgrad, Tokio), Simona Vasiliu-Chintilă a fost distinsă cu importante premii, la festiavlul Tineretului de la Moscova şi Bienala de la Sao Paulo. De asemenea a primit premiul UAP pentru artă decorativă.
In anul 2011, o amplă expoziţie retrospectivă de pictură şi grafică a fost organizată în memoria artistei la Piatra-Neamţ. Arta sa revine pe simezele Muzeului de Artă unde publicul o va redescoperi ca pe o coloristă rafinată.
Muzeograf,
Trăistariu Silvia
Scrie raspunsul tau!