Simpozion „Grigore Ciucă – un profesor dăruit“, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza“ Piatra-Neamț, și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamț, organizează simpozionul „Grigore Ciucă – un profesor dăruit“, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“. Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2024, cu începere de la ora 12:00, în Sala Cupola.
Invitații speciali ai manifestării sunt prof. dr. Olimpia-Magda Iftimie, prof. Georgeta Popovici, prof. Cristina Popa, prof. Leonard Rotaru și pianistul George Țăranu, elev în clasa a X-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“, laureat al unor importante concursuri de profil.
Moderatoarea manifestării va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene.
Înainte de a ajunge la Liceul de Chimie din Piatra-Neamț (1971), Grigore Ciucă a predat la Liceul „Ioan Slavici“ din Panciu. Din 1991 a profesat la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, de unde s-a și pensionat. Timp de un an a fost și inspector de limba și literatura română. Atât elevii, cât și colegii l-au iubit pentru exemplu de viețuire, de generozitate, de profesor preocupat, care s-a străduit să ofere ore de aleasă învățătură tuturor celor pe care i-a întâlnit.
În anul 1999, într-o emisiune difuzată la postul local de televiziune Tele M („Generația 2000“, realizator, prof. Daniela Nicoară), Grigore Ciucă spunea că a fi profesor înseamnă a iubi această profesie din toată inima. „Consider că, în viața mea, catargul principal a fost profesia. Este imposibil să faci această profesie fără înțelegerea vârstei și fără o mare iubire față de copii. Am avut puterea să dăruiesc și am dăruit din toată inima, dar nu am fost un profesor comod“.
În aceeași emisiune, Grigore Ciucă a povestit că unul dintre cele mai frumoase momente din cariera sa de dascăl s-a petrecut exact în anul în care a venit, prin concurs, de la Panciu la Piatra-Neamț.
„Eram nou în oraș și mă simțeam oarecum stingher. Întâmplarea face că după începerea anului școlar, e ziua mea de naștere. Eram obișnuit să mi-o petrec cu prietenii. În anul acela m-am pomenit la ușă cu o elevă din fosta mea clasă de la Panciu. Am întrebat-o: «Ce-i cu tine aici?». Mi-a zis: „«Stați, mă întorc repede!». Până m-am dezmeticit eu, în apartament a intrat toată clasa a XI-a. Fiecare elev avea o floare în mână. Au venit numai pentru trei ore ca să-mi spună: «La Mulți Ani!»“.
Profesorul Grigore Ciucă s-a născut la 18 octombrie 1941, în comuna Curtișoara, județul Dolj. A decedat la 12 noiembrie 2001, la vârsta de 60 de ani.
„Mă rog cu lacrimi îngerului bun, care îi poartă sufletul către înalturi, să-i spună împăratului ceresc că, datorită domnului profesor Ciucă, nu am părăsit liceul, când nu mai aveam bursă, în ultimii doi ani (1980 și 1981)“. Acest fragment provine dintr-o scrisoare trimisă familiei îndoliate de Vasile Țăranu, absolvent al promoției 1981 de la Liceul de Chimie.
Prof. Adriana Zâna Ioniță a scris, după dispariția lui Grigore Ciucă, un articol pe care l-a intitulat „Mica plecare“. „…De curând, mi-a fost dată o lecție de încredere în frumusețea ieșirii din scenă, lecție de înaltă demnitate și prețioasă luare-aminte. Într-un liceu urcat pe o colină (Liceul Auto), rece ca o temniță, dar încălzit de sufletele elevilor, a avut loc cercul pedagogic al profesorilor de limbă română din liceele urbei. (…) Nimeni nu bănuia că ziua înghețată va sta sub semnul unei clipe regale. În mod obișnuit, la întâlnirile noastre, profesorul Grigore Ciucă (Liceul Economic Piatra-Neamț) lua cuvântul, dar acum prinse a vorbi grav, cu glas tremurător, despre un ultim cerc pedagogic, despre «mica plecare». Lumina se adunase toată pe chipul său, liniștea se adâncea în vecinătatea cuvintelor, care căpătau conotații tulburătoare. Un mare profesor de literatură, profesorul Grigore Ciucă, își lua rămas-bun de la noi, după 36 de ani dăruiți școlii“.
„În istoria etern vie a liceului nostru, a învățământului și educației nemțene și naționale, profesorul-filolog Grigore Ciucă rămâne ca un om, intelectual și pedagog rafinat, curat, puternic, menit biruințelor creative, durabile“ – prof. Maria Țigău, fosta directoare a Liceului Tehnologic Economic-Administrativ Piatra-Neamț.
„Un om de o distincție și un rafinament intelectual ieșite din comun, de o sensibilitate artistică deosebită, un profesor care se mistuia în pasiunea sa pentru literați, proză dar mai ales poezie; un visător, un idealist, a cărui dăruire pentru școală și elevi atingea inefabilul. Cu un suflet generos, dublat de un fin simț al umorului, așa cum numai oamenii foarte inteligenți pot fi…“ – prof. dr. Gianina Buruiană, Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza“ Piatra-Neamț.
Scrie raspunsul tau!