Satele montane, zone pitorești în Neamț
Turiștii se pot orienta de acum mai bine într-o zonă deosebit de frumoasă din Neamț, unde peisajele îți taie răsuflarea.
De satul Trei Fântâni, situat la o altitudine de 900 de metri, la poalele Munților Hășmaș, considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România, nu ai cum să nu te îndrăgostești chiar de la prima vizită pentru că peisajele sunt minunate. Dacă mai stai să descoperi și traseele montane și oamenii locului, simți că ai evadat complet din cotidian, într-o lume în care traiul este simplu și diferit de agitația care te copleșește în fiecare zi.
Câteva panouri informative au fost instalate de curând pentru vizitatorii care ajung pe traseul turistic Pârâul-Sec și în zona Izvorul Cald.
Munții Hășmaș sunt și ei deosebit de pitorești, iar turiștii și mai ales localnicii se bucură în fiecare anotimp de peisajele zonei.
Panourile amplasate de curând în Izbuc, Pârâul Sec și Intersecția Măturișca din satul Trei Fântâni prezintă informații interesante despre flora și fauna regiunii, precum și despre valorile naturale ale zonei.
Acțiunea face parte dintr-un demers mai amplu de instalare de panouri informative în zonele de la intersecția celor două județe Neamț și Harghia și a fost inițiată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Hășmașul Mare, Consiliul Județean Neamț și Consiliul Județean Harghita fiind membri în această asociație.
Scrie raspunsul tau!