Expoziție colectivă de pictură, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o expoziție colectivă de pictură, în Sala Cupola, în perioada 13-28 februarie 2025.
Expun Elena Aflorii, Mihai Agape, Parasca Agape, Dumitru Bezem, Dan Cepoi, Iulia Hălăucescu, Vladimir Kato, Ioan Popei, Petru Vamanu, iar multe dintre lucrări sunt din colecții particulare – Nicoleta și Vifor Verșescu, Georgeta Bălună, Tincuța și Emil Neagoie, Mihael Balint – dar și din patrimoniul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
„Expoziția vine în fața publicului cu nume dintre cele mai pregnante ale picturii nemțene, cum sunt Iulia Hălăucescu și Elena Aflorii, cu lucrări ale unor pictori trecuți la cele veșnice, cum sunt, alături de cei menționați anterior, Parasca Agape și Dan Cepoi, dar și cu tablouri semnate de decanul de vârstă al breslei, Mihai Agape, mai tânărul Dumitru Bezem și mult mai tinerii Ioan Popei și Petru Vamanu. Lor li se adaugă Vladimir Kato, cu lucrări donate recent bibliotecii.
De asemenea, tehnicile folosite sunt diverse, precum cele clasice – ulei pe pânză, ulei pe carton, acrilic pe carton, pastel pe hârtie, acuarelă –, dar și culori speciale pe sticlă la Petru Vamanu sau tehnica experimentată de Mihai Agape prin aplicarea cu pensula a revelatorului pe hârtie fotografică expusă la lumina zilei și apoi trecută în baia de fixator“, a precizat prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
Vernisajul expoziției este programat marți, 18 februarie, de la ora 14:00.
Scrie raspunsul tau!