Programul evenimentului “In Memoriam Constantin Mătasă”
În perioada 3-4 noiembrie 2011 va avea loc în Piatra Neamţ evenimentul In Memoriam Constantin Mătasă dedicate comemorării a 40 de ani de la moartea preotului Constantin Mătasă. Organizatorii acestui eveniment Fundaţia Cultural-Ştiinţifică „Constantin Matasă”, Protopopiatul Piatra-Neamţ şi Seminarul Teologic „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” Piatra-Neamţ vă invită să luaţi parte alături de ei la acestă manifestare dedicată preotului Constantin Matasă care a reuşit să creeze la Piatra Neamţ, cea mai mare colecţie de artă neo-eneolitică din sud-estul Europei. Prin munca şi dăruirea sa, acesta a adus o contribuţie substanţială la cunoaşterea Culturii Cucuteni, dar şi la cercetarea altor epoci istorice. Programul cuprinde comunicări ştiinţifice, lansări de carte, precum şi vernisaje de expoziţii.
Programul evenimentului “In Memoriam Constantin Mătasă”
Miercuri, 2 noiembrie 2011
orele 12.00 – 20.00 – sosirea şi cazarea invitaţilor (Hotel „Ceahlăul”)
– şedinţa Fundaţiei Cultural-Ştiinţifice „Constantin Matasă” (Muzeul de Istorie şi
Arheologie Piatra-Neamţ)
Joi, 3 noiembrie 2011
Muzeul de Istorie şi Arheologie
orele 10.00 – 11.00 – vizitarea expoziţiei permanente
orele 11.00 – 14.00 – deschiderea manifestărilor (Sala de festivităţi)
– salutul organizatorilor şi ai reprezentanţilor autorităţilor locale
– Tedeum
– comunicări: – 40 de ani de la moartea preotului Constantin Matasă – dr. Gheorghe Dumitroaia
– Colaborarea mea cu părintele Matasă şi Muzeul de Arheologie din Piatra-Neamţ – acad. Alexandru
Vulpe
– Amintiri despre Tataia – dr. Rodica Luchian şi dr. Octavian Luchian
– lansare de carte: – numărul XXVII al anuarului Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis
– volumul al XXVI-lea al colecţiei Bibliotheca Memoriae Antiquitatis
– vernisajul expoziţiei Situl preistoric de pe Cetăţuia de la Costişa; prezintă dr. Roxana Munteanu şi dr. Anca-Diana Popescu
orele 14.00 – 16.00 – pauză de prânz
orele 16.00 – 17.00 – vizitarea sitului arheologic Piatra-Neamţ – Curtea Domnească
Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni
orele 17.00 – 20.00
– prezentarea website-ului Complexului Muzeal Judeţean Neamţ
– comunicări (Secţiunea I)
– vernisajul expoziţiei Iulius Teutsch, un pionier al muzeografiei moderne; prezintă dr. Radu
Ştefănescu şi dr. Ionel Bauman
Vineri, 4 noiembrie 2011
Cimitirul Eternitatea, Piatra-Neamţ
ora 9.00 – slujba de pomenire a preotului Constantin Matasă
Muzeul de Istorie şi Arheologie
orele 10.00 – 14.00 – comunicări
orele 14.00 – 16.00 – pauză de prânz
orele 16.00 – 20.00 – comunicări şi concluzii
Scrie raspunsul tau!