Peştera Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Peştera Sfintei Teodora de la Sihla este în codrii sălbatici ai Neamţului din comuna Vânători şi în apropierea mănăstirilor Neamţ, Secu şi Sihăstria. Până la peşteră se poate ajunge atât cu maşina cât şi pe jos, pe traseele marcate din Parcul Natural Vântori. Primul drum de maşină porneşte din Piatra Neamţ, trece pe la Mănăstirea Agapia, apoi prin pădure, pe un drum forestier, urcă spre Schitul Sihla. Cel de-al doilea drum porneşte din Târgu Neamţ, pe lângă Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Secu, până în Mănăstirea Sihăstria, de unde un drum forestier şi o potecă laturalnică pornesc spre coama dealului, unde se află Peştera Sfintei Teodora de la Sihla.
Vizitată zilnic de numeroşi credincioşi peştera este locul unde Teodora fiica unui dregator, pe numele sau Joldea Armasul, a dus mai bine de 60 de ani o viaţă pustnicească. Asezată pe meleaguri care şi astăzi sunt nebătute de picior omenesc, această peşteră a fost locul unde sfânta îşi petrecea nopţile mai mult în rugăciune, decât în dormitare. Tot aici au fost găsite şi sfintele ei Moaşte.
Pestera Sf Teodora Sihla 2011, judetul Neamt
Până la peşteră se ajunge pe două poteci, prima duce spre bisericuţa cea mică, de sub stânca Sihlei, cu hramul Schimbarea la Faţă, şi de acolo înspre schit, iar cea de a doua se îndreaptă spre drumul ce leagă Mănăstirea Sihăstria de Schitul Sihla. Pe poteca pietruită care se îndreaptă spre drum, pe partea stângă se află o stâncă înaltă şi ascuţită care ascunde o “albie” naturală. De aici, Sfânta Teodora îşi lua apa pentru băut şi pentru spălat.
Sfintele Moaşte ale Cuvioasei Teodora au rămas în peşteră Sihla mai bine de 100 de ani, iar în jurul lor a luat fiinţă Schitul Sihla. Sfanta Teodora de la Sihla a fost canonizată în data de 7 august 1992, iar Icoana sfintei o înfăţişează pe aceasta ţinând în mână un pergament pe care scrie: “Cu toată inima Te-am dorit pe Tine, Doamne, şi căutându-Te, Te-am aflat şi sufletul meu cel ostenit s-a odihnit întru dragostea Ta.”
În prezent, Sfintele ei Moaşte se află în Lavra Pecerska din Kiev, alături de alte mai bine de o sută de Sfinte Moaşte.
Scrie raspunsul tau!