Legenda Politelor cu Crini din Ceahlau
Daca urci pe muntele Ceahlau urmand traseul marcat cu banda albastra care pleaca de la Cabana Izvorul Muntelui – Curmatura Lutu Rosu pana la Cabana Dochia vei intalni la un moment dat un panou care te avertizeaza ca ai ajuns in perimetrul denumit “Polita cu Crini”, locatie care a fost declarata rezervatie stiintifica inca din anul 1941. De istoria acestui loc se leaga doua legende.
Prima legenda vorbeste despre un sihastru care s-a retras in munti si s-a oprit pe o polita unde a construit cu mana lui un adapost. Acesta a inceput apoi sa sadeasca pe polita crini pana cand intr-o zi cativa oieri au dat peste dansul. Sihastrul i-a invatat pe oieri sa sadeasca si ei crini in fata casei lor pentru iertarea pacatelor si a rautatilor, iar atunci cand crinii vor creste mari ei se vor putea bucura de strasnicia lor. De atunci se presupune ca au aparut crini pe la toate casele din satele din jur.
Cea de a doua legenda ne vorbeste despre un vanator iscusit la minte, Vasile, care s-a insurat cu o fata de oameni instariti. Acesta ii povesti nevestei sale cum cutreiera el potecile muntelui cand mergea la vanatoare, despre minunatele flori pe care le intalnea si despre o capra neagra care impreuna cu puiul ei isi avea culcusul pe o polita. Fascinata de frumusetile muntelui nevasta isi dori cu ardoare puiul de capra si il ruga pe Vasile sa i-l aduca. La insistentele ei, vanatorul a coborat cu greu pe polita pentru a lua puiul de capra, dar cand a vrut sa plece cu acesta capra a sarit la el si au cazut toti trei in prapastie. Asa se spune ca a pierit si ultima capra alaturi de puiul ei si de vanatorul care indraznise sa urce pe “Polita cu Crini”.
Scrie raspunsul tau!