Faună pe lacurile din Neamț
Judeţul Neamţ exercită o permanentă atracţie prin frumuseţea peisajelor naturale, în special munții în care animale sălbatice îşi au cărările prin păduri colorate de anotimpuri și care se oglindesc în salba de lacuri construite pe cursul Bistriţei sau în lacul natural Cuiejdel. Lacurile Izvorul Muntelui, Pângăraţi, Vaduri, Bâtca Doamnei, Reconstrucţia adăpostesc specii de peşti cum ar fi mreana (cu buzele cărnoase), cleanul (cu fruntea lată), scobarul (“maţe negre”), moioaga (cu mustăţile galbene), babuşca (cu gura mică), păstrăvul (indigen, de lac şi curcubeu), zveltul oblete, porcuşorul în formă de fus, plătica (cu ochii ei mici), chiar şi răpitori cum ar fi ştiuca, lostriţa ori bibanul. Lacul Cuiejdel, de curând, a fost populat cu specii de păstrăv. Pe lângă faptul că au fost desemnate rezervaţii naturale, lacurile de pe cursul Bistriței au devenit locuri de popas pentru felurite păsări migratoare. Se poate admira din foişoare, din locurile amenajate, de pe mal, ori din fuga maşinii, spectacolul sfioaselor egrete, la care participă mai multe specii de raţe și cu concursul (ca vedete), blândelor lebede de vară ori mai sperioaselor lebede de iarnă.
Scrie raspunsul tau!