Nici unul din munţii României nu a fermecat mai puternic privirea şi nu a înaripat în mai mare măsură imaginaţia drumeţilor, precum Ceahlăul… Această măreaţă cupolă a Carpaţilor de Răsărit şi a întregului pământ moldav, aureolată de ancestralul frământ geologic ce a înălţat-o falnic şi maiestuos din străfund de ocean, a fost binecuvântată apoi cu milenii de zăbavă a oamenilor prin poienile, grotele şi păşunile sale, întru vânătoare, rugăciune şi păstorit.

Dintotdeauna – fie din împrejurimi, fie de pe culmile sale – sub blândul răsfăţ al razelor de soare, ochiul a avut a se bucura şi sufletul a se lăsa pătruns de miracolul etern, mereu viu şi copleşitor, al naturii… Aflat pe Ceahlău, ai mereu de ales între nemărginirea orizontului deschis uneori chiar şi până la ţărm de mare şi dantela mirifică, copleşitoare, a colţilor, turnurilor, poliţelor şi pereţilor de piatră.
Eşti ca într-un mare şi impresionant muzeu în aer liber, cu exponate unice prin varietatea configuraţiei lor şi povestea de viaţă ce o poartă cel mai adesea cu ele, sub formă de legendă ori simplu toponim: Dochia, Panaghia, Toaca, Dorobanţul, Călugării, Piatra Lăcrămată, Turnul lui Butu, Poliţele cu crini, Detunatele – şi câte, câte altele… Sunt alcătuiri cu adevărat impresionante, iscusit, îndrăzneţ şi generos etalate, ca semn al unei forţe pe care o simţi încă venind din adâncuri, precum şi din cerul atât de blând şi înalt al zilelor cu vreme senină…