Home » Circuite turistice

Trasee Turistice: De la Roznov, prin Războieni, la Roman

27 August 2015 0 Comentarii
Venind dinspre Bacău, pe firul Bistriței, cotește la Roznov pe drumul către pădurile seculare de pe Valea Tazlăului. Vei găsi aici un sat cu case cu cerdace şi stâlpi sculptați, în mijlocul căruia se ridică albă, Mănăstirea Tazlău, zidire a lui Ștefan cel Mare. Apoi, îndreptă-te către o altă ctitorie a domnitorului, Mănăstirea Războieni, clădită pe locul sângeroasei lupte de la Valea Albă. Printre dealurile molcome, coboară spre șes, până la răspântie, la Hanul Ancuței. Gazdele te vor primi la fel de bucuroase ca și vestita hangiță din povestirile lui Sadoveanu și-ți vor oferi loc de popas și petrecere asemenea vremurilor de odinioară. După ce te-ai ospătat și odihnit încearcă un periplu al muzeelor și bisericilor din Roman, un loc unde cultura a întors filele unei istorii zbuciumate.

Durata: 4-5 zile

Lungine: 53 km şi poate fi parcurs cu autoturism, motocicletă, bicicletă

Cum ajungi la Roznov:

dinspre Bucureşti pe DN2(E85) pînă la Bacău şi apoi pe DN15 până la Roznov; dinspre vestul ţării pe DN15 şi DN12C; dinspre Suceava pe DN15C şi apoi pe DN15; dinspre Iaşi pe E85 până la Roman; cu trenul; prin aeroporturile Iaşi, Bacău, Suceava şi de acolo cu mijloace auto.

Unde se află:

Mănăstirea Tazlău la 36 km sud de Piatra Neamţ, în oraşul Roznov faceţi st. din DN15 (venind de la Bacău) apoi pe DJ 156A şi DJ 156C; Biserica Sfântul Nicolae Roznov şi Parcul dendrologic Roznov le găsiţi în imediata apropiere a sensului giratoriu din localitatea Roznov; Mănăstirea Războieni la 31 km de Piatra Neamţ, în satul Girov faceţi st. din DN 15D (mergând spre Roman), apoi pe DJ 208G până la Războieni.

Obiective turistice:

  • Mănăstirea Tazlău
  • Biserica Sfântul Nicolae Roznov
  • Parcul dendrologic Roznov
  • Mănăstirea Războieni
  • Hanu Ancuţei
  • Muzeul de Istorie Roman
  • Muzeul de Artă Roman
  • Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Roman
  • Parcul Municipal Roman
  • Catedrala Arhiepiscopală Roman
  • Biserica Albă Roman
  • Biserica Precista Mare Roman
  • Biserica Sf. Gheorghe Roman

Mănăstirea Tazlău

Cu rădăcini de la început de secol XV, lăcaşul a luat amploare în perioada – 1496-1497, când Ştefan cel Mare construieşte aici biserica de zid ”Naşterea Maicii Domnului”- una dintre cele mai impunătoare ctitorii ale marelui voievod. Timp de aproape trei secole mănăstirea s-a dezvoltat din punct de vedere spiritual şi economic, aici funcţionând şi o şcoală de dieci şi pisari care transcriau manuscrise ale vremii. Declinul apare odată cu închinarea mănăstirilor Moldovei către Patriarhiile Constantinopolului şi Ierusalimului. Incendiul din 1879 a constituit sfârşitul unei etape a vieţii mănăstireşti în acest lăcaş. Mănăstirea este transformată în biserică parohială şi funcţionează în acest fel până în 1990, când îşi reia destinaţia de mănăstire de călugări la poalele Măgurii Tazlăului. Info tel. 0233 298298

Biserica Sfântul Nicolae Roznov

Este un edificiu ridicat la sfârşitul secolului al XIX – lea, de renumitul om politic al vremii, colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu, în amintirea fiului său, Alexandru, trecut in nefiinţă la vârsta de 20 de ani. Înconjurată de Parcul dendrologic Roznov, biserica impresionează prin arhitectura neobişnuită pentru zona în care se află. Având legături deosebite cu Rusia şi cu nobilimea din această ţară, familia Roznovanu a ridicat această biserică asemeni celor ruseşti, cu pereţi de piatră, sub forma unei cruci cu braţele egale deasupra căreia stă turla bulbată specifică turlelor slave. În interior, catapeteasma din bronz aurit, executată la Moscova intre anii 1890-1892, impresionează prin mărime şi bogăţia ornamentaţiei. Pictura armonioasă a fost executată de acelaşi pictor care a pictat Atheneul Român, Costin Petrescu. Info tel. 0233 667126

Parcul dendrologic Roznov

Aflat în drumul dumneavoastră, pe drumul naţional 15, parcul constituie un loc de odihnă şi recreere la umbră de arbori seculari, pe o întindere de 3 ha. Stejari, fagi, castani şi specii rare de brad argintiu, pin alb, salcâm japonez, salcâm galben, acer, ulm şi pin, vă aşteaptă să vă bucuraţi de frunzişul bogat nuanţat şi aerul curat de aici.

Mănăstirea Războieni

Aşezată în mijlocul satului cu acelaşi nume, mănăstirea este ctitorie a lui Ştefan cel Mare, din anul 1496, înălţată în cinstea ostaşilor moldoveni căzuţi în lupta împotriva turcilor de la Valea Albă (1476). Pisania aşezată pe peretele sudic al Bisericii ” Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” descrie momentul înfrângerii Moldovei în războiul pentru ţară şi credinţă, iar ca motiv al construcţiei, păstrarea memoriei ostaşilor ce l-au susţinut. De altfel, mănăstirea are caracter unic în seria construcţiilor bisericeşti ale lui Ştefan cel Mare, constituindu-se intr-un mausoleu ce adăposteşte sub dalele altarului şi pronaosului osemintele ostaşilor căzuţi în luptă. Info tel. 0233 292912

Hanu Ancuţei

Odinioară popas pentru călători ori ”cărăuşi din Țara de Sus”, aşezat la răspântie de drumuri, construit ca o cetate în loc izolat şi însufleţit de oameni a căror poveşti erau care mai de care mai ”năpraznice ori de mirare”, hanul păstrează şi azi ambianţa timpurilor trecute oferind bucate tradiţionale şi specialităţi meşteşugite din cămara Aniţei. Info tel. 0233 781400

Muzeul de Istorie Roman

Descoperi aici o colecţie impresionantă de peste 170 000 de obiecte, cu piese rare şi valoroase precum tezaurul neolitic Cucuteni A, inventarul necropolei dacice de la Văleni, tezaurul de obiecte de podoabă din cultura Cucuteni A-B compus din piese de podoabă din metal şi os, colierul din canini de cerb ce conţine peste 220 de piese, fiind cel mai mare colier de acest fel din Europa de sud-est, obiecte din perioada dacilor liberi, perioada medievală a Cetăţii Roman, precum şi tezaurul de monede romane descoperite în zona Romanului. Palatul Negruzzi care adăposteşte muzeul, te va încânta în special prin pictura şi ornamentaţia murală a plafonului executat în anul 1884 de Ludwig Brenner, dar şi cu arhitectura exterioară specifică curentului baroc de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Info tel. 0233 727726

Muzeul de Artă Roman

Cuprinde colecţii de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi decoraţiune ale artiştilor romaşcani sau ale unor artişti care au trecut prin acest oraş în drumul lor spre consacrarea în arta naţională. Expoziţia de bază este des completată de expoziţiile temporare care abordează stiluri diverse ale artei contemporane. Info tel. 0233 744011

Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Roman

Amplasat în Parcul Municipal, într-o clădire modernă, dar care se încadrează armonios în spaţiul înconjurător, muzeul se prezintă, atât prin expoziţia permanentă, cât şi prin cele temporare, ca o importantă şi plăcută posibilitate de a cunoaşte natura. Expoziţia de bază cuprinde specii de plante şi animale specifice ecosistemelor pădurilor, pajiştilor şi luncilor din arealul Romanului. Exponatele au fost colectate ca urmare a activităţii de cercetare a zonei de confluenţă a râurilor Moldova cu Siret. Info tel. 0233 742528

Parcul Municipal Roman

Unic în Europa pentru diversitatea speciilor dendrologice care s-au dezvoltat în jurul lacului de agrement, parcul te aşteaptă să-ţi ofere o clipă de odihnă şi contemplare; în liniştea aleilor descoperi ”Rotonda Scriitorilor” ce aduna busturile lui Creanga, Eminescu, Sadoveanu, Alecsandri, Caragiale, Vlahuţă, Kogălniceanu, Miron Costin şi Enescu, precum şi monumentul lui Ion Ionescu de la Brad.

Catedrala Arhiepiscopală ”Sfânta Parascheva” Roman

Ctitorie a lui Petru Rareş şi a fiului său Ilaş, Ansamblul Catedralei se încadrează în rândul monumentelor de arhitectură religioasă, care în cei 500 de ani de existenţă s-a constituit ca un important centru cultural al zonei. Se remarcă icoana unicat a Ocrotitoarei Moldovei, Cuvioasa Parascheva, precum şi pictura deosebit de frumoasă a interiorului bisericii. Monumental şi expresiv este şi Turnul Clopotniţă, structurat pe 5 nivele, ce adăposteşte o impresionantă bibliotecă documentară. Info tel. 0233 731683

Biserica Albă Roman

Construită în anul 1615, ctitor fiind Ştefan Tomşa II, şi reconstruită în 1695 de spătarul Vasile Cantacuzino, Biserica Albă iţi va atrage atenţia cu pisania din 1695 ce conţine blazonul şi monograma Cantacuzinilor, pictura expresivă în culori vii, precum şi catapeteasma, deşi nu are valoare istorică, executată în 1922 şi care prezintă bogate şi variate elemente sculpturale. Info tel. 0726 335696, 0722 347507

Biserica Precista Mare Roman

Construită în 1569 de către Doamna Ruxandra Lăpuşneanu, biserica a trecut prin numeroase intemperii şi frământări ale vremurilor, păstrând şi astăzi Turnul clopotniţă, Sfânta Masă, pisania şi multe alte odoare bisericeşti. O găseşti în apropierea Ansamblului Arhiepiscopiei din Roman şi poţi remarca cu uşurinţă eleganţa şi sobrietatea exteriorului acesteia, dar şi rigoarea sculpturilor catapetesmei şi pictura murală lucrată în tehnica frescă în stil neobizantin de la interior. Info tel. 0722 915 623

Biserica Sf. Gheorghe Roman

Biserica „Sf. Gheorghe” din Roman, locaș al cărui istorie este mai îndelungată și mai puțin simplă decât se credea, este legată de orașul-cetate Roman, care a fost pentru o anumită perioadă cel mai important centru militar, ecleziastic și economic al Țării de Jos a Moldovei. Ea este situată în partea de jos a orașului, de la sud de ”Ulița lui Borș”, parte cunoscută mai întâi ca ”Sat al Poslușnicilor” apoi ca ”Mahalaua Popăuți”, astăzi strada Soldat Porojan. Fără a avea dimensiuni foarte mari, prin formele sale zvelte și armonioase, Biserica “Sf. Gheorghe” din Roman crează impresia de monumentalitate. Corpul acesteia are un volum impresionant și este compus simetric, în stil neoclasic rusesc, are o formă de navă, cu patru turle zvelte, planurile arhitecturale fiind aduse de la Odessa de ctitorul Grigore Done, originar din Ținutul Hotinului.

Program muzee: aprilie-septembrie: 10:00-18:00; octombrie-martie: 09:00 -17:00

Activităţi pe care ţi le sugerăm:

-pescuit în lacurile: Budeşti, comuna Făurei; Complex Dănăilă, Roman; Ferma Caritas, comuna Săbăoani; La Moldovean, comuna Dragomireşti; Simioneşti, comuna Cordun; Trifeşti, comuna Trifeşti şi în iazul Unghi, comuna Dragomireşti, info tel. 0233 292 876

-SPA –Velvet & Beauty la Hotel Roman;

Evenimente la care te invităm:

-iunie: Sărbătoarea Sânzienelor, 24 iunie – ziua comunei Tupilaţi când are loc Târgul şi Bâlciul anual, alături de manifestări folclorice;

-iulie: Sărbătoarea Roznovului – a treia duminică din iulie; Sărbătoarea Războienilor – ultima duminică din iulie – manifestare cu caracter folcloric ce reuneşte formaţii de amatori din zonă şi la care se aniversează marea bătălie de la Valea Albă (1476) în care oastea lui Ştefan cel Mare a învins turcii; au loc expoziţii, concursuri sportive;

-august: ”Schimbarea la faţă”- hramul mănăstirii Nechit-6 august;

-septembrie: ” Naşterea Maicii Domnului”- hramul Mănăstirii Tazlău-8 septembrie; Festivalul Hanurilor – Tupilaţi;

-octombrie: ” Cuvioasa Parascheva”- hramul Catedralei Arhiepiscopale Roman – 14 octombrie;

-noiembrie: ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”- hramurile Mănăstirii Războieni şi ale Bisericii Albe Roman -8 noiembrie; Şezătoarea ” Sadoveniana” la Hanul Ancuţei;

-decembrie: ” Sfântul Ierarh Nicolae”- hramul bisericii Roznov, 6 decembrie; Festivalul de datini-Tazlău;

 

Vezi posibilitati de cazare in Judetul Neamt

Scrie raspunsul tau!

Adauga comentariul tau mai jos, sau trackback de pe site-ul propriu. Poti deasemenea sa subscrii la comentarii via RSS.

Va rugam sa pastrati un limbaj civilizat. Fara obscenitati sau spam.

Poti folosi aceste tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Acest site suporta Gravatar. Pentru a avea un avatar online inregistreaza-te pe Gravatar.