Agrement
Turistule de pretutindeni, te invităm să vii pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, ale Neamţului, unde poţi să ai trăiri nemaiştiute până acum: să te ridici spre înalturi pe Muntele Sfânt – Ceahlăul, să fii stăpân pentru o clipă peste toată zarea şi să te încarci cu forţa şi vraja cuprinse în fiecare stâncă, să asculţi susurul apelor repezi care poartă legendele Bistriţei, prin munţi, dealuri şi podiş, să baţi la porţile Cetăţii Neamţ să-ţi deschidă urmaşii plăieşilor lui Ştefan, să afli tainele istoriei care se păstrează în memoria pământului, a documentelor şi a oamenilor locului, să-ţi găseşti tihna la mănăstiri şi biserici învăluite în aure de credinţă şi dangăt de clopot, să şezi cu noi la masă şi să te înfrupţi din bucatele moldoveneşti ce ţi le-am pregătit, să bem o carafă cu vin şi să depănăm poveşti la gura sobei.
În orice parte ai lua-o, descoperi valori încrustate în piatră şi în literă de cronicar, descoperi posibile trasee turistice care depăşesc spaţiul fizic ducând în miezul unei istorii pline de viaţă care reverberează încă. Există la Neamţ o tendinţă de transfer în fabulos a spaţiului şi a timpului, fiecare stâncă, fiecare deal, fiecare munte, fiecare apă are o poveste. Dacă stai să asculţi toate aceste poveşti, descoperi că, între legendă şi realitate, graniţa este extrem de subţire.
Oricâte locuri ai colindat şi orice oameni ai cunoscut, dacă vei poposi şi la Neamţ, vei vedea că a meritat osteneala!