Articole din Categoria Agrement
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Lacuri în județul Neamț, Promovare Turistică »
Turneul de promovare a festivalului Water Music va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2019 la Quantic, unde veți avea prilejul să-i vedeți și să-i auziți pe ZOB, Green Ties, the band. și Petrescu Marcian & Storytellers. În perioada 12-18 august 2019, se va desfășura cea de-a II- a ediție a festivalulului pe malul Lacului Izvorul Muntelui din județul Neamț. Evenimentul va strânge la un loc iubitorii sporturilor de apă, ai variatelor genuri muzicale, ai muntelui și ai celor care iubesc și respectă natura.
Originalitatea evenimentului Water Music Festival, care va avea loc în luna august, …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău »
Cabana Dochia, o istorie de peste 100 de ani (partea a II-a)
Galerie foto:
Aflată la altitudinea de 1750m, Dochia este prima cabană turistică construită la mare înălțime în Carpaţii Răsăriteni. De-a lungul anilor, a fost extinsă în repetate rânduri, iar capacitatea de cazare s-a mărit treptat.
Construită pentru prima dată în anul 1908, când au participat la lucrări peste 300 de oameni, sportivi, preoți, profesori și săteni din satele de la baza Ceahlăului, cabana din piatră era prevăzută cu două încăperi. Un an mai târziu, în 1909, construcția a fost dărâmată de …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău »
Pe Muntele Ceahlău, Cabana Dochia este punctul final (la urcare) și de start (la coborâre) al tuturor traseelor, locul priveliștilor încântătoare, al poveștilor și al amintirilor de neuitat.
www.webcamromania.ro/webcam-munte/webcam-ceahlau/
Amplasată în zona superioară a Masivului Ceahlău, între vîrfurile Lespezi (1.805m) şi Bîtca Gheodon (1.845m), Cabana Dochia, situată la altitudinea de 1.750m are o poziţie dominantă, cu vizibilitate totală spre est, sud-est şi sud, fiind principala cabană a Munţilor Ceahlău și una dintre puținele baze de cazare la mare altitudine din țară. Aici este popasul preferat al oricărui turist care, odată ajuns până …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Cheile Șugăului-Munticelu, Circuite turistice, Obiective turistice, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane »
Weekend-ul acesta aduce un bun prilej de bucurie iubitorilor de adrenalină la înălțime: se redeschide sezonul Via ferrata ASTRAGALUS, cel mai lung traseu din România, aflat într-o rezervație naturală fabuloasă, Cheile Șugăului – Munticelu, din Neamț, unică în Europa și în lume.
„Muntele nu mai aparține exclusiv alpiniștilor profesioniști, ci și publicului larg” – Ticu Lăcătușu
Creat pentru toți cei care doresc să experimenteze sentimentele de extaz și bucurie ale alpiniștilor pasionați de escaladă și de înălțimile muntoase, Via Ferrata ASTRAGALUS este un proiect al Clubului Montan Roman, sprijinit majoritar de HeidelbergCement …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Obiective turistice, Promovare Turistică »
Judeţul Neamţ este locul care atrage și captivează, care vindecă și naște întrebări și care, odată cunoscut, nu mai poate fi uitat.
Vizitatorii pot petrece în Neamț un sejur special, descoperind un spațiu plin de farmec și de poveste. Aici, muntele sfânt al românilor, Ceahlăul, învăluit în mister și spiritualitate se oglindește falnic în luciul celui mai mare lac antropic din țară, Lacul Izvoru Muntelui, denumit și „marea dintre munți“. Cu peisaje impresionante de-a lungul celor 8 trasee marcate, Masivul Ceahlău este locul unde, anual, pe data de 6 august, au …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Obiective turistice, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
O destinație premiată la nivel mondial:
Turiștii interesați să întâlnească cel mai mare erbivor din Europa în condiții similare cu cele din libertate și să cunoască habitatul natural al zimbrului pot să își programeze o vizită la sediul Administrației Parcului Natural Vânători Neamţ. În momentul de faţă, Parcul este sigurul loc din România în care zimbrul se întâlneşte în captivitate, în cadrul Grădinii Zoologice din comuna Vânători Neamţ, în semilibertate la Centrul de Management al Zimbrului şi în libertate, în zona comunelor Agapia, Bălţăteşti, Brusturi, Crăcăoani, Vânători Neamţ, Răuceşti, Pipirig, Hangu …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Obiective turistice, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice »
Evenimentul dedicat pasionaților pentru sporturile de iarnă, organizat pe pârtia din stațiunea montană Durău, a început weekend-ul trecut și continuă toată săptămâna până duminică seara. Turiștii au umplut stațiunea de la poalele Muntelui Ceahlău pentru o porție bună de distracție pe zăpadă, muzică, concursuri de sănii și schi, concerte și multe alte surprize.
Doritorii pot schia toată săptămâna în stațiunea Durău și de asemenea se pot bucura de frumusețea împrejurimilor și crestele minunate ale Muntelui Ceahlău. În weekend, pe 9 și 10 februarie, surprizele, concursurile și concertele se vor ține lanț …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Obiective turistice, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
Iarna, județul Neamț pare desprins din povești. Situat în partea de nord – est a țării, ținutul ilustrează sintetic bogăția peisajului întregii țări. Aici, în Neamț, este locul unde toate frumusețile naturii se împletesc în chip armonios. Asemănat cu un muzeu în aer liber cu peisaje unice și deosebit de spectaculoase, județul Neamț cuprinde 3 parcuri naționale și 5 lacuri pitorești. Cel mai mare dintre acestea, Lacul Izvoru Muntelui este denumit și „marea dintre munți” (35 km lungime), în luciul căreia se oglindește falnic muntele sfânt al românilor, Masivul Ceahlău.
În …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Promovare Turistică »
„Steaua fără nume“, prima premieră din anul 2019 la Teatrul Tineretului, care a avut loc în weekend, a fost îndelung aplaudată de publicul aflat chiar pe scenă, lângă actori. Spectacolul este unul nonverbal, după piesa lui Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Într-un mod cu totul ingenios, regizorul a optat pentru explorarea şi dezvoltarea unor fragmente din textul iniţial al piesei, care impresionează prin detaliile construcţiei scenice şi expresivitatea deosebită a jocului actoricesc, punctând, în mod ireproşabil, atmosfera specifică micii comunităţi umane, perturbate brusc de apariţia unei revelaţii
Piesa …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Obiective turistice, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice »
Fie vară, fie iarnă, Stațiunea montană Durău, situată chiar la poalele Muntelui Sfânt Ceahlău, este înconjurată de brazi și peisaje superbe și este vestită pentru oportunitățile pe care le oferă turiștilor.
Iarna, principala atracție pentru iubitorii sporturilor pe zăpadă este Durău Park.
Video:
Cu o lungime de 406 metri și o lățime de minimum 62 metri, o diferență de nivel de 35 metri și un grad mediu de dificultate, Durău Park este o pârtie ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Pârtia a fost redeschisă în anul …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Obiective turistice, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice »
Acum că iarna și-a intrat pe deplin în drepturi, iubitorii sporturilor de iarnă sunt așteptați pe pârtiile din județul Neamț. La Piatra Neamț, pârtia de schi Cozla s-a deschis oficial joi, 10 ianuarie, iar în stațiunea montană de la poalele muntelui Ceahlău, pârtia de schi și săniuș Durău Park s-a deschis sâmbătă, 12 ianuarie 2019.
Cu o lungime de 965 m, lățime de 20 m, altitudine de 647 m la plecare și 387 m la sosire și înclinare medie de 27%, pârtia de schi Cozla din Piatra Neamț este o pârtie de …
Agrement, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
Peisaje de iarnă pe Ceahlău
Dacă iubiți anotimpul zăpezilor și drumeția, vă recomandăm să veniți în județul Neamț și să faceți o plimbare pe Muntele Ceahlău. Aici natura vă oferă un decor de poveste. Puteți petrece un weekend la munte într-un peisaj de basm, creat de zăpadă, brazi împodobiți de nea, de țurțurii de la streașina caselor și de oamenii de zăpadă.
Dacă vă numărați printre cei cărora iarna le plac drumețiile pe munte, unde aveți ocazia să admirați peisaje înghețate magnifice, puteți să vă aventurați pe unul din traseele de pe …
Agrement, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice, Trasee montane »
Punctul cel mai cunoscut de acces în masivul Ceahlău este Izvoru Muntelui. De aici pleacă unele dintre cele mai frumoase trasee spre platou, dar tot de aici se poate vedea şi cel mai bine întreaga siluetă a muntelui cu pietrele lui de legendă. La sfârşit de toamnă muntele Ceahlău şi locurile care-l înconjoară sunt o încântare pentru privitor.
Cei dornici să găsească mereu locuri frumoase se pot aventura pe drumul spre Izvoru Muntelui care cuprinde în amonte adevărate capodopere ale naturii, risipite mai peste tot locul. De altfel, un peisaj autentic …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Obiective turistice, Promovare Turistică, Trasee în Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș »
Plimbare prin Cheile Bicazului
Cheile Bicazului sunt în orice anotimp o destinație spectaculoasă din județul Neamț care atrage numeroși turiști din toate colțurile țării și nu numai. Cu atât mai mult acum, în această perioadă a anului, tabloul este cu totul unul fascinant, o explozie de culoare, datorită pădurilor de foioase care și-au făcut loc printre pădurile de brazi și care îmbracă acest loc în tonuri de galben, portocaliu ṣi roṣu.
Situate în Carpații Orientali (în partea centrală a Munților Hășmaș) și făcând legătura între Moldova și Transilvania, Cheile Bicazului se întind …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Mănăstiri, Obiective turistice, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Schituri »
Descoperă frumusețile Parcului Natural Vânători Neamț
Situat în nordul județului, pe versantul estic al Munților Stânișoarei și Subcarpații Neamțului, Parcul Natural Vânători Neamț, inclus în ariile naturale protejate din județ, cuprinde o suprafaţă de aproape 31.000 ha și are ca obiectiv protejarea și conservarea populației de zimbri, altădată componentă a faunei sălbatice din România. Parcul este singurul loc din Europa în care turiștii pot vizita zimbrul, cel mai mare animal de uscat de pe continent, în toate cele trei forme de habitat: în libertate, în pădurile din zona Parcului, în Rezervația …