Articole din Categoria Evenimente
Alte evenimente »
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează o întâlnire cu poeții Vasile Baghiu și Claudiu Pipirigeanu (Teodor Sinezis) de Ziua Internațională a Poeziei, joi 21 martie 2024, începând cu ora 15:00, în Sala Cupola. Invitatul special al manifestării este Ionuț Argint, cu o suită de momente de poezie și muzică la acordeon.
Totodată, fiecare secție și filială a bibliotecii va organiza întâlniri, recitaluri și ateliere dedicate poeziei, la care vor participa elevi și cadre didactice de la instituții de învățământ din județ.
Ziua Internațională a Poeziei a fost instituită de UNESCO, din anul …
Alte evenimente »

Vineri, 22 martie, și sâmbătă, 23 martie, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț va fi gazdă pentru întrecerea concurenților celor două secțiuni (începând cu ora 15:00 în ambele zile, acces liber pentru public), fiecare dintre ei dorindu-și accederea în spectacolul concert al Galei laureaților de duminică, 24 martie 2024, eveniment care se va desfășura în aceeași sală, începând cu ora 16:00.
Invitații de onoare din cadrul evenimentului final, care vor evolua alături de membrii Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, sunt apreciații interpreți ai folclorului românesc, …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Gastronomie delicioasă din Neamţ, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Promovare Turistică, Sate nemțene »

Despre tradiția și gastronomia nemțeană se poate vorbi și scrie mult, fără ca subiectele să poată fi epuizate, căci lumea culinară din zonă este fabuloasă, cu o istorie lungă și povești fără sfârșit.
Proiectul „Tradiție și gastronomie în Neamț” a reușit să strângă laolaltă 20 de rețete tradiționale de la gospodinele din județ într-o broșură denumită „Povești gastronomice din Neamț” și a încurajat inițiativele culinare locale prin workshop-urile organizate, sub titlul „Punct Gastronomic Local – Afacerea cu viața de la țară”.
Galerie foto evenimente proiect:
„Povești gastronomice din Neamț are rădăcini adânci și …
Alte evenimente »

Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” Piatra-Neamț găzduiesc, în perioada 15 – 31 martie, expoziția anuală colectivă „Primăvara artelor”, care va avea vernisajul vineri, 15 martie, ora 17:00.
Evenimentul marchează prezența pe simezele galeriei nemțene, a numeroase lucrări în diverse tehnici, semnate de artiști locali, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici – filiala Neamț, nume binecunoscute iubitorilor de artă. Astfel se vor regăsi 60 lucrări de artă în tehnici precum: pictură în ulei pe pânză, acuarelă, ulei pe carton, acrylic pe pânză/carton, tempera pe carton, tuș pe carton, tehnică mixtă, ceramică, sculptură.
Evenimentul marchează …
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Fundația Progress, lansează, începând din aprilie 2024, un nou proiect pentru adolescente (10-16 ani), numit Rețeaua Fetelor Neînfricate.
Întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, de la ora 12:30, iar înscrierile se fac, gratuit, la Sălile de lectură și informare bibliografică „Aurel Dumitraşcu, telefon 0233-211524, interior 107, e-mail [email protected].
Proiectul se va derula pe o perioadă de 12 de luni și își propune să capaciteze și să împuternicească adolescente și preadolescente pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor.
Proiectul se …
Alte evenimente »
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează lansarea volumului „Carte neplicticoasă pentru copii plictisiți sau cum să ne distrăm în spațiu“ de Diana Bonteanu, joi, 21 martie 2024, cu începere de la ora 17:00, în Sala Cupola.
Prezentarea va fi făcută de învățător Bogdana Dochița și profesor Ioana Roxana Iordache, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Daniela Cuciuc“ Piatra-Neamț.
Evenimentul va fi întregit de un moment muzical susținut de grupul „Magic Folk“, coordonat de Sînziana Ailenei.
Cartea, colorată cu multă grafică semnată tot de autoare, are chiar pe prima pagină următoarea precizare: „Acesta este jurnalul …
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț a adus un omagiu personalității celui care îi dă numele, la 152 de ani de la naștere, miercuri, 13 martie 2024, printr-o suită de activități intrate deja în tradiție.
Astfel, în jurul orei 10:00, la mormântul lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu (n. 13 martie 1872, Holda, comuna Broșteni, județul Neamț atunci, azi județul Suceava – d. 13 noiembrie 1960, Piatra-Neamț) din Cimitirul Borzogheanu a fost organizată o depunere de flori și a fost ținut un moment de reculegere.
În Sala Cupola a bibliotecii a avut loc, de la …
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Fundația Progress, deschide un nou club CODE Kids, pentru copii cu vârsta între 10 și 14 ani.
Înscrierile se fac, gratuit, la Centrul de Informare Comunitară al Bibliotecii Județene (telefon 023-211.524, e-mail [email protected]), iar întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, între orele 14:00 – 16:00.
În cadrul acestor cluburi, copiii învață programare, cu ajutorul unei programe bine stabilite pe durata a doi ani, pe nivel începător și ulterior avansat, desfășurând activități de Coding – programare de bază, de la zero, Arduino – robotică …
Alte evenimente »
Alte evenimente »

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Școala Gimnazială nr. 3 Piatra-Neamț, Școala Gimnazială nr. 5 Piatra-Neamț și Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamț, organizează simpozionul „Mircea Costeniuc – un magistru al matematicii“, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“. Evenimentul va avea loc joi, 14 martie 2024, cu începere de la ora 17:00, în Sala Cupola.
Invitații speciali ai manifestării sunt profesorii Maria Uță, Liviu Vlăsceanu, Ion Diaconu și Mihai Lăcătușu.
Luminița Anca Macavei, profesor la catedra de vioară a Liceului …
Alte evenimente »

Asociația pentru Dezvoltare și Învățare Experiențială, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț, anunță lansarea unei serii inovatoare de ateliere de educație financiară, adresate copiilor cu vârste între 11 și 14 ani. Aceste ateliere au ca scop încurajarea înțelegerii și gestionării financiare responsabile încă de la o vârstă fragedă.
Seria de ateliere va include patru module distincte, fiecare abordând aspecte cruciale ale educației financiare pentru copii:
Modul 1: „Ce sunt banii și cum îi putem folosi inteligent”
Modul 2: „Nevoi vs. Dorințe – Cum construim un buget echilibrat”
Modul 3: „Preț vs. …
Alte evenimente »

În data de 5 martie 2024, începând cu ora 17.00, Muzeul de Artă Piatra-Neamț invită iubitorii de artă la deschiderea expoziţiei temporare dedicate maestrului Eugen Crăciun. La peste 100 de ani de la naştere şi la 23 de ani de la trecerea sa în neființă, evenimentul îl readuce în memoria publicului pe cel care a fost un mare artist, creator de forme vizuale.
Pe simezele Muzeului de Artă Piatra-Neamț, vor fi prezentate peste 40 de lucrări din toate perioadele sale de creaţie, însumând lucrări din colecția familiei artistului dar şi lucrări …
Evenimente și proiecte finanțate de Consiliul Județean Neamț, Evenimente și proiecte inițiate de Consiliul Județean Neamț, Obiective turistice, Personalităţi culturale nemţene, Promovare Turistică »

Opera și personalitatea scriitorului Ion Creangă, puse în valoare printr-un proiect comun al Consiliului Județean, administrației târgnemțene și instituțiilor de cultură județene
De vineri și până duminică, grație unei colaborări a Consiliului Județean Neamț, prin instituțiile de cultură din subordine, cu Primăria Târgu-Neamț, în orașul de Sub Cetate va avea loc o nouă ediție a „Zilelor Ion Creangă“, în cadrul evenimentului „Zilele Porților Deschise“, prilej pentru desfășurarea de activități dedicate operei și personalității scriitorului humuleștean.
„Este absolut firească susținerea de către Consiliul Județean Neamț a unor manifestări care să pună în evidență …