Articole din Categoria .: Promovare Turistică :.
.: Promovare Turistică :., Biserici, Circuite turistice, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Obiective turistice, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică, Rute culturale »

Inclusă printre obiectivele Traseului de Pelerinaj „Camino de România”, Biserica Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din municipiul Roman reprezintă o mărturie luminoasă de istorie locală, o imagine vie a credinței strămoșești și o dovadă incontestabilă de sensibilitate artistică. Istoria acestei zidiri sacre coboară până în secolul al XVII-lea, când vestiții călători, Petru Bogdan Bakšic (catolic bulgar) și Paul de Alep (arhidiacon, fiu al patriarhului Macarie din Antiohia), consemnează existența la Roman, pe lângă biserica/catedrala episcopală, a altor frumoase biserici.
Situată în partea de jos a orașului, pe strada Soldat Porojan nr.7, Biserica „Sfântul …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Cetăți și conace, Evenimente, Evenimente și proiecte inițiate de Consiliul Județean Neamț, Festivaluri organizate de Consiliul Județean Neamț, Obiective turistice, Promovare Turistică »

Festivalul medieval 1-3 iulie 2022, ediția a XXI a
Spectacole de muzică medievală, demonstrații de luptă în echipament de epocă, parade cu domnițe și cavaleri, expoziții de artă populară, spectacole de muzică, dansuri folclorice, toate acestea și multe alte surprize vă așteaptă în scurt timp la Neamț.
Festivalul Medieval „Zilele Cetăţii Neamţ”, un eveniment care va fi în acest an la cea de-a XXI a ediție este organizat de Consiliul Județean Neamț, Primăria Târgu Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă” …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Promovare Turistică »

În curând Vacanțele Muzicale vor aduce la Piatra Neamț șapte seri de muzică de cea mai înaltă calitate. În sala de spectacole, dar și în centrul orașului, în aer liber, vor răsuna acorduri de muzică simfonică, camerală, de jazz, tango, muzică electronică, dar și operetă. Cântecele lăutărești vor reprezenta noutatea ediției din acest an.
Puteți consulta întregul program al evenimentului Festivalul Internațional „VACANȚE MUZICALE LA PIATRA-NEAMȚ”, 3-9 iulie 2022, ediția a 47-a, eveniment organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și finanțat de Consiliul Județean Neamț.
Duminică, 3 iulie …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Promovare Turistică »

Se anunță o vară cu multă distracție în Neamț. Vă lăsăm mai jos doar câteva evenimente care urmează în Neamț cu link-uri către paginile de socializare ale organizatorilor:
În acest weekend puteți pătrunde în lumea înfățișată de piesa „VA URMA. Pe Planeta Oglindă”. De la 21:30 până la 22:40 sunteți așteptați la Teatrul Tineretului!
https://www.facebook.com/events/5629422337090930/5629422343757596
un spectacol de Gianina Cărbunariu
Cu: Emanuel Becheru, Nora Covali, Paul-Ovidiu Cosovanu, Cătălina Eșanu, Corina Grigoraș, Loredana Grigoriu, Gina Gulai, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Lucreția Mandric, Andrei Merchea-Zapotoțki, Mircea Postelnicu. Vârsta: 12+
Între 24 și 26 iunie nemțenii …
.: Promovare Turistică :., Circuite turistice, Obiective turistice, Promovare Turistică, Trasee montane »

Proiect în derulare
”Cei care uită trecutul sunt condamnaţi să-l repete” spunea filozoful, eseistul și scriitorul George Santayana.
În Neamț, se conturează un traseu turistic al istoriei zbuciumate pe care oamenii locurilor au trăit-o, au îndurat-o cu credință, cu răbdare și speranță în suflet. Unii au reușit să supraviețuiască celor două războaie mondiale, alții nu, după cum le-a fost scris de Sus, căci războaiele curmă vieți și aduc cele mai mari suferințe.
Vestigiile ascunse în munții din Neamț au dat naștere proiectului la Grințieș, prin inițiativa profesorului Daniel Dieaconu care ne pune la …
.: Promovare Turistică :., Obiective turistice, Promovare Turistică »

Comuna Borca este ținutul care impresionează prin peisaje grandioase, locuri pline de semnificație istorică, prin tradiții, obiceiuri și oameni deosebiți. În vestul comunei, pe partea dreaptă a râului Bistrița, Munții Bistriței își desfășoară culmile împădurite, dominate de vârful Secu- 1201 m, Arșița – 1274 m, Bâtca Stejarului – 1337 m, Bușmeiul Mare – 1608 m, Grințieșul Mare – 1758 m, Între Borci – 1830 m și Budacu, cu înălțimea de 1859 m.
Regiune acoperită integral de conifere, cu o poziție pitorească și cu ape minerale sulfuroase, recunoscute pentru calitățile lor terapeutice, …
.: Promovare Turistică :., Festivaluri organizate de Consiliul Județean Neamț, Meșteri populari, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Promovare Turistică »

Festivalul de Artă Populară „Lada cu zestre”, ediția a XVI a, 27-29 mai 2022
O nouă ediție a festivalului se va desfășura chiar în centrul orașului, la poalele Pietricicăi, în Parcul Tineretului.
Participând la eveniment, veți putea admira și achiziționa obiecte din ceramica celebră de la Horezu și veți putea cunoaște olari renumiți ca Ștefan Mischiu, unul dintre creatorii populari care au contribuit la introducerea ceramicii de Horezu în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO în 2012.
Din alt colț de țară, de la Oradea, vine Francisc Egyed, un artist care realizează și cântă la …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Expoziții, Promovare Turistică »

Județul Neamț a fost promovat în cadrul evenimentelor care au celebrat Ziua Europei la Chișinău și la Edineț, unde, au fost amenajate adevărate „Orășele Europene”. Standuri cu zone turistice din întreaga Europă și-au prezentat frumusețile și atracțiile de tot felul. Dintre toate, standul României de la „Orășelul European” din Chișinău a fost remarcabil, o locație specială pe gustul tuturor celor prezenți la manifestări.
Astfel, cu activități interactive pentru vizitatori și ateliere de picturi pe față și confecționare de brelocuri spre bucuria copiilor, cu sesiuni de concurs cu premii, de tip QUIZ, …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Expoziții, Muzee, Obiective turistice, Promovare Turistică »

„Noaptea Muzeelor” la Neamț, anul 2022
Un bilanț impresionant face dintr-un eveniment cultural, un fenomen social la nivel național: 260 de spații și medii muzeale vizitate, 90 de localități și 39 de județe participante la „Noaptea Muzeelor”, ediția a 18-a, 2022.
Cu un număr covârșitor de vizitatori la nivel național, 325.133, Noaptea Muzeelor înregistrează un record la care județul Neamț este considerat surpriza ediției din acest an, urcând în topul vizitării cu un număr de 35.000 de nemțeni și turiști care au trecut pragul celor 14 muzee participante din județul nostru.
Imagini preluate …
.: Promovare Turistică :., Evenimente și proiecte inițiate de Consiliul Județean Neamț, Obiective turistice, Promovare Turistică »

Neamțul este județul unde fiecare stâncă, lac sau loc de taină spune o poveste, căci Neamțul este locul unde se regăsesc toate miturile fundamentale şi cele mai multe dintre legendele românilor și tot Neamţul, deloc întâmplător, este cel mai evocat ținut românesc în pagini de beletristică.
Premiat și recunoscut ca Destinaţie Turistică de Excelenţă la nivel european, Județul Neamț este, în prezent, una dintre cele mai ofertante destinații din România, prin atractivitatea peisajelor, obiectivele turistice unice, evenimentele culturale, oportunitățile de agrement, istoria şi tradiţiile impresionante.
„Călătorie în Țara Zimbrului” este filmul de …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Evenimente, Mănăstiri, Obiective turistice, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »

Reprezentanți ai Consiliului Județean Neamț au fost prezenți de curând la conferința organizată de Rețeaua Partenalia, la invitația domnului José Manuel Baltar Blanco, președintele reţelei și preşedinte al Diputación de Ourense. Scopul evenimentului a fost promovarea patrimoniului monumental și a turismului de proximitate. Conferința s-a desfășurat la Muzeul Etnografic Provincial din León, Spania, cunoscut și sub numele de Muzeul Satelor Leoneze, participanții fiind președinți ai unor regiuni din Spania și experți ai Comisiei Europene.
Imagini din cadrul conferinței organizate de Rețeaua Partenalia:
Invitația de participare a reprezentanților județului și de prezentare a Neamțului …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Mănăstiri, Meșteri populari, Obiceiuri, tradiții și meșteșuguri, Obiective turistice, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee în Parcul Natural Vânători Neamț »

Dacă pe 26 aprilie, a treia zi de Paști, a fost Târgul Luminat din Ținutul Zimbrului, în cadrul Festivalul Bucuria Luminii, sâmbătă, pe 30 aprilie, turiștii și localnicii sunt așteptați la un Ecobrunch pentru întreaga familie.
Foto: Gabriela Cozma, Andrei Ștefan
Petreceți câteva ore în natură, unde veți avea parte de mâncare delicioasă, mielul la ceaun, borșul cu urzici și lobodă inspirat din rețetele mănăstirești, pasca, sucurile naturale. Nu vor lipsi de la eveniment meșterii populari și producătorii locali precum și o memorabilă incursiune la vestita mănăstire Neamț.
Prin urmare, nu ratați încă …
.: Promovare Turistică :., Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Evenimente, Gastronomie delicioasă din Neamţ, Mănăstiri, Obiective turistice, Parcuri și rezervații, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică »

Neamțul, județul cu cele mai multe mănăstiri și schituri din țară, aduce împreună, an de an, mii de creștini ortodocși din toată țara, excepție făcând perioada pandemică, pe care întreaga lume a traversat-o, cu mari încercări și suferințe.
„Veniți să luați Lumină!” căci în fiecare biserică, schit sau mănăstire, creștinii vor trăi bucuria Învierii, vor simți iubirea absolută, pacea adâncă și împlinirea ce nu pot fi descrise în cuvinte.
Paștele, cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, a adus lumii speranța mântuirii și a vieții veșnice. Prin sacrificiul Său suprem, …
.: Promovare Turistică :., Biserici, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Evenimente, Gastronomie delicioasă din Neamţ, Obiective turistice, Promovare Turistică, Rute culturale »

Neamțul intră în programul „România atractivă”, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cu două comori sătești, biserici de lemn, monumente istorice, care urmează să intre într-un proces de restaurare și promovare și cu delicioasa Gastronomie locală nemțeană care va fi adusă și mai mult în atenția turiștilor, în cadrul Traseului gastronomiei tradiționale românești.
12 rute turistice și culturale sunt incluse în PNRR, cu o serie de obiective turistice din întreaga țară care îndeplinesc toate criteriile pentru a intra într-un amplu proces de restaurare și promovare.
https://mfe.gov.ro/pnrr-listele-obiectivelor-care-indeplinesc-criteriile-necesare-includerii-in-cadrul-rutelor-turistice-culturale-in-vederea-promovarii-respectiv-restaurarii/
În Neamț, pe Ruta Bisericilor de …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Cheile Șugăului-Munticelu, Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »

Via Ferrata Astragalus, Cheile Șugăului – Munticelu
Sezonul de aventură deschis în Neamț, în rezervația naturală din Neamț, unică în Europa și în lume, înseamnă sute de metri de cărări alpine într-un peisaj care-ți taie răsuflarea, un traseu de munte echipat cu sufe metalice, trepte, ancore ce permit escaladarea unor porțiuni dificile pentru a ajunge pe vârfuri.
„Muntele nu mai aparține exclusiv alpiniștilor profesioniști, ci și publicului larg” – spunea Ticu Lăcătușu, cunoscutul alpinist și primul român care a cucerit vârful Everest, cel care a deschis în Neamț Via Ferrata ASTRAGALUS, proiect …