Articole din Categoria Parcul Național Ceahlău
Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică, Sate nemțene »
După ce, de curând, un reportaj marca StirileProTV invita turiștii în Neamț să descopere „Necunoscuta Românie. Unde se află “muntele sfânt” și “scările care urcă spre cer”,
Observatornews.ro titrează:
Transfăgărăşanul are un rival. Drumul dintre Suceava şi Neamţ oferă privelişti care îţi taie răsuflarea şi urmează povestea unui roman celebru
Astfel, invitațiile celor două televiziuni îi poartă pe turiști în locuri deosebite, cu peisaje de vis.
Pe de o parte, este vorba de Drumul Talienilor, care leagă judeţele Suceava şi Neamţ și care a fost comparat cu Transfăgărăşanul prin frumusețea peisajelor care „îţi taie …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice »
Începând cu acest sfârșit de săptămână și până pe 11 februarie, în stațiunea de la poalele muntelui Ceahlău vor fi patru weekend-uri cu dans și voie bună, tombolă cu premii, ritmuri muzicale cu DJ John, concursuri, photos memories, night skiing, iar în perioada de vacanță a copiilor, 17-25 februarie, concursurile, muzica și distracția vor fi zilnice.
Weekend-ul acesta personajele Disney vor putea fi văzute în stațiunea Durău, iar cei mici se vor putea bucura și de alte activități: facepainting, tombolă cu premii și multe altele.
Pârtia de schi din Durău a fost …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Circuite turistice, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Evenimente, Festivalul Muntelui Ceahlău, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
Urmează trei zile de sărbătoare a muntelui în Neamț
Debarcader Lac Ceahlău, 4-6 august 2023
Din program:
-4 august – seară de film
-5 august – 3SE, Mira și Hara
-6 august – Artiști surpriză, Folclor național și international
6 august, Sărbătoarea Ortodoxă „Schimbarea la Față a Domnului” este și hramul muntelui Ceahlău, singurul munte sfânt din țară care are hram și care se celebrează și astăzi prin tradiția ancestrală a urcușului pe Taborul Românesc, cum i se mai spune masivului din județul Neamț. Pelerinajul pedestru pe masiv strânge an de an, mii de pelerini și …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică »
Patru zile de festival, un public numeros în mai multe locații din Piatra Neamț, o serie de concerte și de Festival Talk, proiecții speciale, competiție de scurtmetraje și diverse activități pentru copii și tineri, multă voie bună și multă emoție au descris ceea ce s-a întâmplat la Filmul de Piatra, la cea de-a 15-a ediție.
În toți acești ani, prin eforturile extraordinare depuse de o echipă tânără și entuziastă, festivalul a creat în Neamț o comunitate pasionată de film, a adus împreună tineri voluntari și a oferit o platformă pentru a …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane în Masivul Ceahlău »
Competiția a avut un mare impact
Testul suprem de rezistență fizică pentru zeci de salvatori români s-a dat pe Ceahlău zilele acestea, iar impactul a fost unul major, pe măsura frumuseților pe care participanții le-au descoperit în Neamț.
Dacă anul trecut competiția s-a desfășurat la nivelul județului nostru, în acest an Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț a luat decizia să ducă evenimentul la un alt nivel și a reușit: 81 de concurenți din 26 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă au participat în perioada 26 -28 iunie și au transformat …
.: Promovare Turistică :., Evenimente, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică »
Ediția a II a
Muntele Ceahlău, emblemă a județului Neamț, a devenit totodată și sursă de inspirație pentru competiția „Scări pe Toaca”, inițiată și organizată de ISU „Petrodava” Neamț, fiind, și în acest an, bază pentru testarea nivelului de pregătire a pompierilor, nu numai pentru cei din Neamț, ca anul trecut, la prima ediție, ci pentru aproximativ 100 de participanți din cadrul a 27 de Inspectorate de Situații de Urgență din țară.
Concursul „Scări pe Toaca” se va desfăsura în perioada 27-28 iunie 2023.
Două probe pentru pompierii echipați în costumele specifice, Cursa …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Stațiuni turistice și balneoclimaterice, Trasee montane »
A fost gratuit pentru copii la toate muzeele din Neamț, pe 1 iunie, a fost teatru în aer liber la Piatra Neamț, tot pentru ei, a fost și un tur de ciclism la care au participat peste 500 de pasionați ai sportului pe două roți, dar cel mai mare aflux de turiști și nemțeni a fost către „Olimpul Moldovei”, Masivul Ceahlău.
În perioada 1-5 iunie, muntele sfânt din Neamț a fost atracția vizitatorilor, așa că peste patru mii de turiști s-au bucurat să urce pe Ceahlău, au admirat priveliștile de la …
.: Promovare Turistică :., Agrement, Evenimente, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
Poartă spre Masivul Ceahlău, cu o dezvoltare accelerată a agrementului în ultimii ani și cu un drum pitoresc ce traversează Parcul Național Ceahlău, Stațiunea Durău din județul Neamț a fost de curând inclusă în Top 10 destinații turistice, proiect lansat anul trecut de Clubul Presei de Turism FIJET România.
Încă necunoscută suficient de turiștii români și mereu surprinzătoare, mai ales pentru cei din afara țării, stațiunea Durău își merită locul în clasament prin numeroasele sale atracții și obiective turistice, care vor fi de acum mult mai vizibile prin filialele naționale ale …
Legendele Ceahlăului, Parcul Național Ceahlău »
Pornind din Izvorul Muntelui și traversând Poiana Maicilor, până să ajungeți la Cabana Dochia, veți întâlni două stânci impunătoare cunoscute sub denumirea de „Clăile lui Miron”.
Legenda ne vorbește despre un cioban bătrân care cu mulți ani în urmă a venit aici de pe la Secu sau Izvorul Alb pentru a-și paște oile. Aflate la înălțime și pline de verdeață, aceste locuri l-au atras pe ciobanul Miron care obișnuia să poposească deseori lângă această stâncă, mai ales în nopțile cu lună plină. Ciobanul avea harul cântatului din fluier, iar doinele lui …
Parcul Național Ceahlău »
Situat în mijlocul Carpaţilor Orientali, Ceahlăul este muntele pe care, de-a lungul timpului, s-au nevoit numeroşi sihastri și unde aproape fiecare stâncă, pârâu sau loc de taină își are povestea sa.
Iarna, peisajele sunt parcă desprinse din povești, iar întâlnirea cu frumoasele capre negre este o adevărată încântare pentru turiști.
Galerie foto Septimiu Bizo:
.: Promovare Turistică :., Agrement, Biserici, Evenimente, Evenimente și proiecte inițiate de Consiliul Județean Neamț, Lacuri în județul Neamț, Mănăstiri, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Pelerinaje la mănăstiri, Promovare Turistică »
Weekend-ul trecut a marcat Neamțul ca fiind destinația pelerinajului și a folclorului international, iar cel care urmează aduce competiții sportive pe Lacul Izvorul Muntelui și concerte în aer liber.
Imagini Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul” organizat de centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și finanțat de Consiliul Județean Neamț
6 august, Sărbătoarea Ortodoxă Schimbarea la Față a Domnului și hramul muntelui Ceahlău reprezintă o tradiție ancestrală în Neamț care se celebrează anual prin urcușul pe Taborul Românesc. Pelerinajul pedestru pe masiv a strâns, și în acest an, mii de pelerini și …
.: Promovare Turistică :., Biserici, Credinţă şi spriritualitate în Neamţ, Mănăstiri, Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică, Trasee montane »
„Pe tot întinsul ţării, nu este alt munte mai cunoscut, mai căutat, mai des pomenit. A dat naştere la povestiri ori legende în popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori”, scria unul dintre marii geografi români, profesorul Ion Simionescu. Așa începe articolul apărut de curând în Mesagerul de Neamț, redactat de profesorul Daniel Dieaconu și dedicat unui munte cu o istorie impresionantă, vizitat de călători de seamă, de-a lungul timpului și despre care au rămas scrise și transmise multe mărturii, legende și istorisiri.
Galerie foto:
Ceahlăul, muntele sacru păgân, din vremea …
.: Promovare Turistică :., Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică »
Ceahlăul iarna, în viziunea cunoscutului artist nemțean, pasionat de peisaje, Toma BONCIU
Păduri adânci, jnepenişuri şi pajişti alpine, pante domoale şi abrupturi stâncoase, hornuri, jgheaburi şi brâne, pâraie, cascade, vârfuri şi stânci izolate, monumente ale naturii şi rezervaţii naturale, vestigii istorice şi monumente de arhitectură… toate aceste frumuseți copleșitoare le găsiți în Masivul Ceahlău, iar când acesta e împodobit de zăpadă, peisajele din jurul tău te transpun într-o lume de poveste.
Aidoma unei vechi piramide ce se ridică semeț spre înaltul cerului, în bătaia soarelui, Ceahlăul, muntele magic și sfânt al românilor, …
.: Promovare Turistică :., Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații, Promovare Turistică »
Frumuseți ale Neamțului, diverse locații și ipostaze surprinse toamna, au inundat în culoare și încântare rețelele de socializare.
„Plopii fără soț”, „pădurea de argint”, „codrii de aramă”, sintagme eminesciene celebre au determinat – lucru unic în lume! – crearea unor rezervații naturale precis delimitate. (Județul Neamț – Monografie, Casa de editură PANTEON, Piatra Neamț, 1995)
Una din cele mai frumoase depresiuni intramontane, de la limita Carpaţilor Orientali, Municipiul Piatra Neamţ se află la confluenţa a două râuri, Cuejdiu şi Bistriţa și este înconjurat de munţi – Pietricica (528 m), Cozla (650m), Cernegura …
.: Promovare Turistică :., Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Promovare Turistică »
O plimbare pe Axial, în orice anotimp, este o sursă de încântare și încărcare benefică oricui.
Considerat cel mai atractiv, dar și cel mai scurt traseu care face legătura între zonele Izvorul Muntelui și stațiunea Durău, aflată chiar la poalele Masivului Ceahlău, DJ 155F, denumit și Axial, a fost modernizat și redeschis circulației, în luna august, după mai bine de 20 de ani, de când drumul nu a mai fost reabilitat.
Astă vară, însă, după inaugurare, turiștii l-au luat cu asalt:
Galerie foto:
Turiștii care vin spre Masivul Ceahlău și stațiunea Durău, dinspre Piatra …