Articole din Categoria Parcul Național Ceahlău
Parcul Național Ceahlău »

În Parcul Naţional Ceahlău localizat la 10 km vest de Bicaz, în vestul judeţului se află Rezervaţia ştiinţifică botanică “Poliţa cu Crini”. Aici se poate ajunge urmând traseul marcat cu bandă albastră care pleacă de la Cabana Izvorul Muntelui – Curmătura Lutu Roşu până la Cabana Dochia. Pe traseu este amplasat un panou care te avertizează că ai ajuns în perimetrul denumit “Poliţa cu Crini”. Această locaţie a fost declarată rezervaţie ştiinţifică botanică încă din anul 1941. Aici vegetează, în stare naturală, exemplare de zadă (larice) ce ating peste 30 …
Parcul Național Ceahlău »

Printre categoriile de arii protejate din Parcului Naţional Ceahlău se numără şi Monumente ale naturii: “Cascada Duruitoarea” şi “Avenul Mare”. Cascada Duruitoarea este una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din Parcul Naţional Ceahlău. Accesul până la cascada se face pe traseul cu cruce roşie care are o lungime de 7,5 km, diferenţă de nivel de 950m, durată de parcurgere de 4h,30min – 5h şi grad mediu de dificultate.
Situată în Masivul Ceahlău, în punctul numit Duruitoarea aflat la o altitudine de 1.270 m, Cascada Duruitoarea are o cădere impresionantă de …
Agrement, Parcul Național Ceahlău »

Fie că este vorba de team building sau de dorinţa individuală a oamenilor de a se delecta din plăcerile sportului extrem, turismul de aventură câştigă din ce în ce mai mult teren în Neamţ. Cu panorame spectaculoase şi o mulţime de oportunităţi şi activităţi de vacanţă de la schi până la excursii montane, muntele Ceahlău dispune de toate ingredientele pentru practicarea acestui tip de turismul.
Muntele Ceahlău poate fi explorat pe unul din cele 7 trasee turistice amenajate şi omologate. Fiecare traseu străbate muntele prin locuri diferite şi oferă turiştilor experienţe …
Circuite turistice, Parcul Național Ceahlău, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Acest traseu din masivul Ceahlău este accesibil în orice anotimp, iar pe timpul iernii turiştii trebuie să poarte echipament montan deoarece sunt porţiuni mai dificile care necesită acest lucru. Cu toate acestea dacă vei face acest traseu iarna vei realiza o călătorie în care poţi trăi sentimetul libertăţii infinite admirând o faţă aparte a imenşilor masivi muntoşi care te încojoară.
Traseul plecă din staţiunea Durău de unde poteca se strecoară prin pădure în serpentine şi se termină în Poiana Fântânele unde este şi Cabana Fântânele. Din poiana unde se află cabana …
Circuite turistice, Parcul Național Ceahlău, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Dacă te numeri printre cei cărora le place iarna, le plac drumeţiile pe munte şi le place să admire peisajele frumoase de iarnă, pe traseele de pe masivul Ceahlău ai ocazia să regăseşti unele dintre cele mai fantastice peisaje de iarnă. Imagini de neuitat cu fulgi de nea şi creste înzăpezite vei descoperi şi pe traseul care pleacă din Bicazul Ardelean şi este marcat cu bandă albastră având o lungime de 17 km.
De-a lungul lui vei trece prin valea paraului Bistra marginita pe dreapta de Piciorul dintre Bistre ,iar pe …
Parcul Național Ceahlău, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Traseul Jgheabul cu Hotaru este marcat cu triunghi albastru şi are punctul de plecare de la Cabana Izvorul Muntelui. De aici pleacă şi traseul Lutu Roşu marcat cu punct albastru, astfel că ambele trasee urmează aceeaşi potecă prin pădure până la intersecţia cu drumul axial care leagă Izvorul Muntelui de staţiunea Durău.
Apoi, traseul Jgheabul cu Hotaru se continuă pe şoseaua asfaltată fiind marcat cu stâlpi de orientare şi săgeţi indicând direcţia de urmat a traseului. După aproximativ 1,5 km traseul o ia spre dreapta, iar in partea stângă se desprinde …
Agrement, Parcul Național Ceahlău »

Sentimentul unic pe care imaginea munteleui Ceahlău îl transmite merită imortalizat folosind ultimele tehnologii: filme HD sau fotografii 3D. Traseul ales pentru realizarea acestui album foto 3D a fost Jgheabul cu Hotaru, ce pleacă de la cabana Izvorul Muntelui şi urcă până la cabana Dochia pe marcaj triunghi albastru.
Elementele unice de pe acest traseu sunt stânca Dochiei şi porțiunea cu jnepeni, din ultima parte a traseului. Din această zonă, pe partea dreaptă vei admira frumusețea neclintită a Vf Toaca şi a jgheaburilor ce urcă abrupt spre baza vârfului.
Imaginile 3D realizate …
Parcul Național Ceahlău »

Cabana Izvorului Muntelui de la poalele Ceahlăului, a fost construită pe locul numit “La Chilii” unde prin anul 1920 se aflau chiliile unor sihaştrii. Pe atunci, drumul pe pârâul Izvorul Muntelui era plin de bolovani şi greu accesibil din cauza pădurii dese, iar poteca de pe malul drept era singura cale de acces spre acest loc. Apoi, pe locul chiliilor şi-au construit câteva bordeie şi beciuri un grup de armeni care au exploatat o vreme pădurile de sub Ocolaşul Mic.
După anul 1933 s-a construit în locul bordeielor un canton silvic …
Obiective turistice, Parcul Național Ceahlău, Parcuri și rezervații »

Muntele Ceahlău din judeţul Neamţ se află la 10 km vest de oraşul Bicaz şi este delimitat de văile Bistriţei, Bistricioarei şi Bicazului. Climatul care domină în Muntele Ceahlău este unul aspru, cu temperaturi scăzute în cea mai mare parte a anului.
Muntele Ceahlăul are o istorie demnă de invidiat: în anul 1716 a fost primul munte din Romania care a intrat în literatură, în anul 1809 primul munte urcat turistic, în anul 1840 apare la Iaşi primul ghid turistic pentru un munte, scris de către Aga Gh. Sasachi, iar in …
Parcul Național Ceahlău, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Traseul 5: Statiunea Durau (800 m) – Poiana Vesuri (1200 m) – Cascada Duruitoare (1210 m) – Polita Scaus (1400 m) – Polita Arinis (1650 m) – Piciorul Schiop (1780 m) – Cabana Dochia (1750 m)
Acest traseu a fost marcat inca din anul 1936 fiind unul din primele sapte trasee care au fost marcate in Masivul Ceahlau. Marcajul este cruce rosie pe fundal alb, timpul de parcurs este de aproximativ 5 ore, iar lungimea traseului este de 7,5 km. Datorita gradului de dificultate acest traseu nu este recomandat turistilor iarna …
Parcul Național Ceahlău, Trasee montane, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Traseul se desfasoara pe versantul sud vestic al masivului Ceahlau: Bicazul Ardelean (580 m) – Telec (680 m) – Curmatura Stanile (1420 m) – Cabana Dochia (1750m). Marcaj banda albastra pe fond alb. Lungime totala 17 km. Acest traseu este unul din cele mai lungi trasee din Masivul Ceahlau.
Traseul poate fi parcurs pe jos din Bicazul Ardelean pana la Cabana Dochia sau poate fi parcurs cu masina pana la capatul drumului forestier ce urmareste paraul Bistra Mica si trece prin Poiana Stanilelor de unde se urca pe o panta inclinata …
Parcul Național Ceahlău, Trasee montane în Masivul Ceahlău »

Traseul se desfasoara pe versantul nordic al masivului Ceahlau. Punctul de pornire se afla in statiunea Durau (800 m), continua spre Cabana Fantanele (1220 m), Panghia, Vf Toaca, Cabana Dochia (1750 m). Marcajul ce trebuie urmat pe acest traseu din muntii Ceahlau este banda rosie.
Durata de parcurgere este de 3h – 3h 30 min, cu o lungime de 7.5 km si o diferenta de nivel de 950 m. Traseul este unul de dificultate medie. De la cabana Fantanele se poate ajunge urmand marcajul triunghi galben, pana la cascada Duruitoarea.
Acest traseu …
Agrement, Parcul Național Ceahlău »

Cabana Fantanele de pe Masivul Ceahlau isi are inceputurile in anul 1641 in locul numit Fantanele, de unde tasneau de sub stanci trei izvoare. In acest loc obisnuiau sa se opreasca sub un brad secular pastorii, vanatorii si oamenii muntelui pentru a se odihni si a-si potoli setea cu apa limpede si rece ca gheata de la izvoare. Astfel, cu timpul, locul a devenit un punct de intalnire al celor ce umblau pe munte.
In anul 1854 in acest loc s-a construit o modesta casa din lemn cu scopul de a …
Legendele Ceahlăului, Parcul Național Ceahlău »

Legendele pietrelor din masivul Ceahlau sunt la fel de celebre ca si muntele in sine. Formele ciudate pe care stancile le-au capatat de-alungul vremii au dat nastere la numeroase legende ce alimenteaza imaginatia turistilor si aura mistica din jurul muntelui Ceahlau. Exact ca „un urias cu fruntea-n soare” Ceahlaul asteapta calm pe toti cei ce vor sa descopere aceste legende, sa vada pietrele cu forme ciudate si sa simta bucuria de a fi pe varf.
Legenda Varfului Toaca din Ceahlau ne povesteste despre un neam de uriasi care alaturi de turmele …
Agrement, Parcul Național Ceahlău »

Cabana Dochia de pe muntele Ceahlau isi are inceputurile in anul 1908, an cand a fost inaugurat Adapostul nr.1 de pe Ceahlau la care au participat peste 300 de oameni: sportivi, preoti, profesori si sateni din satele de la baza Ceahlaului. Cabana a fost construita din piatra si prevazuta cu 2 incaperi, iar in anul 1909 s-a daramat din cauza unei furtuni puternice.
In vara anului 1910 reincepe constructia Cabanei Dochia pe versantul de sud al Ceahlaului dupa planurile intocmite de ing. Gh. Bals si sub conducerea antreprenorului Carol Zane din …