Bisericile au fost dintotdeauna nu numai lăcaşuri de închinăciune, dar şi centre de răspândire a culturii, unde credincioşii şi-au aflat starea de împlinire spirituală. Din această cauză, ridicarea unei biserici constituie cea mai mare sărbătoare pentru comunitate, pentru ctitorii şi meşterii făurari, care au cuprins în sacra lucrare toată priceperea şi măiestria lor, creând forme armonioase, împodobite cu simboluri specifice. Din timpuri vechi, mult înainte de a fi menţionate în documente, în Ţinutul Neamţ, marii voievozi şi boieri, ierarhii si monahii, oamenii instăriţi şi obştile săteşti au înălţat cel mai mare număr de biserici din Moldova, multe ajunse până în vremurile noastre. Fie că sunt biserici mari din piatră, precum cele de la Mănăstirile Neamţ şi Bistriţa, fie că sunt biserici mici de lemn, precum cele de la Văleni şi Sarata – Cozla – Piatra Neamţ, Ciolpani – Buhuşi, Galu – Poiana Teiului toate sunt mărturii ale puterii credinţei oamenilor şi a neîntreruptei dorinţe de desăvârşire morală şi proslăvire a divinităţii. La începutul secolului al XXI-lea, pe aceste frumoase meleaguri mai dăinuie încă numeroase bisericuţe de lemn multe declarate monumente istorice şi de arhitectură populară religioasă, dintre care, am prezentat aici doar pe cele mai valoroase, construite în perioada dintre prima jumătate a secolului al XVI-lea şi cea a secolului al XIX-lea. Din cauza spaţiului limitat al articolului nostru a trebuit să facem o riguroasă selecţie şi nu am putut include toate bisericile interesante existente. Am exclus din prezentare unele biserici vechi, de mare valoare în trecut, deoarece prin modernizările efectuate, acestea şi-au pierdut din calităţile arhitectonice şi artistice originare, aşa cum s-a întâmplat cu bisericile din satele: Bahna Dochia (1736), Poloboc (1730) şi Beţeşti – Rediu (1766), Chiriţeni – Hangu (1830) … Alte biserici, de mare interes, au fost distruse de furtuni, de foc ori de timp, precum cele din: Cerebuc – Ceahlău (1710), Bârcu – Goşmani (începutul secolului al XVIII-lea/1952), Hlăpeşti – Dragomireşti (începutul secolului al XVIII-lea/1990), Draga – P.Neamţ (1769/1992), Poiana Largului (1894/2011) şi altele. Poate într-un viitor studiu vom putea evidenţia valorile cuprinse şi în celelalte biserici de lemn, ridicate până în zilele noastre. Din cercetările noastre documentare şi de teren, am desprins următoarele concluzii: Construirea bisericilor de lemn a început din îndepărtate vremuri, cea mai veche din Ţinutul Neamţ fiind biserica „Schimbarea la Față” din Văleni – Piatra Neamţ (prima jumătate a secolului al XVI-lea). Perioada de dezvoltare maximă a bisericilor de lemn a fost cea de la începutul secolului al XVIII-lea si sfârşitul secolului al XIX, când datorită înmulţirii populaţiei, inclusiv prin imigrarea multor români-ardeleni, şi sub influenţa bisericilor de zid, s-a produs schimbarea de plan de la cel de navă la planul triconc, care a facilitat dezvoltarea spaţială a bisericilor, prin adăugirea absidelor. În ultimul timp se constată tendinţa de reconstituire a unor biserici valoroase (cea de la Goşmani – la Mst. Bistriţa şi cea de la Hlăpeşti – la Mst. Sihăstria), dar şi de continuare a construirii unor noi biserici de lemn, cu respectarea, în linii generale, a caracteristicilor tradiţionale, precum cele: de pe platoul înalt al Muntelui Ceahlău (1995), de la Bâtca Doamnei – Piatra (2005), paraclisul din Mărăţei Piatra Neamţ. Multe biserici vechi sunt înlocuite, în ultimele decenii, cu biserici mari din zid, în manieră nouă. Folosirea la construcţia bisericilor, în exclusivitate a lemnului, de esenţe diferite: brad, stejar, frasin, tei, “în afară de temelia ridicată din piatră de râu (la munte) sau de carieră (la deal). Lemnul pentru pereţi, ales din buşteni de aceeaşi grosime era cioplit pe patru laturi în bârne uniforme, dispuse în cununi orizontale şi îmbinate la capete în cheotori, coadă de rândunică sau în amnari, realizându-se pereţi drepţi şi rareori curbi (biserica Sf. Ana din Ceahlău). Părţile cele mai împodobite erau: streşinile largi cu console decorate în capete de cai şi frize sculptate ori pictate, dar mai ales pridvorul decorat cu arcade, stâlpi crestaţi şi parapet. Existau mai multe caracteristici estetice ale exteriorului bisericilor: frumuseţea lemnului, a tehnicilor şi a decorului discret, compus din brâie în formă de funii răsucite, aplicate pe mijlocul pereţilor sau din compoziţii de motive astrale si simbolice, dispuse pe ancadramentele usilor, ferestrelor sub streaşină. Elemente deosebit de valoroase sunt inscripţiile, cu datarea construcţiei, numele ctitorilor, hramul bisericii şi alte evenimente petrecute în decursul timpului (la bisericile din Răpciuni, Ciolpani, Broşteni…). De la începutul secolului al XX-lea, în scopul protejării bârnelor de intemperii, toată această frumuseţe naturală sau creată a fost mascată sub lambriuri vopsite, sub straturi de draniţă, sub tencuieli diverse sau sub straturi groase de vopsea, alterând aspectul originar. Altă notă discordantă o fac turlele de pe acoperiş, adăugate sub influenţa bisericilor de schit sau de mănăstire (Pocrov, Ţibucani, Pipirig …).

• În structura interiorului bisericilor de lemn se remarcă mai multe particularităţi: dezvoltarea absidelor naosului, cu bolţi tăvănite, în formă semicilindrică sau de semicalotă; construirea peretelui despărţitor dintre pronaos şi naos, care la început îmbrăca forme de mare frumuseţe, cu stâlpi decupaţi în acoladă sau liră (la bisericile din Pocrov, Sarata – Dobreni, Răpciuni – Ceahlău…); dezvoltarea bolţilor, în special din naos şi pronaos, cu soluţii tehnice foarte originale (la biserica din Văleni) şi artistice cu picturi de o rară frumuseţe (Răpciuni).

• Mari iubitori ai picturii murale, moldovenii nu-şi pictau, totuşi, bisericile de lemn, ci, se pare, acopereau pereții cu icoane (Văleni – Piatra, unde icoanele păstrate sugerează ipoteza constituirii, la începutul secolului al XVII-lea, a unui adevărat program iconografic parietal). Pictarea pereţilor interiori direct pe bârne, unite la interstiții cu fâşii de pânză, ilustrându-se scene din Biblie, şi în mod deosebit impresionanta compozitie a Judecăţil de Apoi, se întâlneşte în cazul unor biserici din zonele limitrofe Transilvaniei (Răpciuni, Bistricioara şi Bicazu Ardelean) şi reprezintă o influență a picturii de perete din bisericile de lemn ardeleneşti şi maramureşene.

• Evoluţia iconostasului de la formele simple, în care apăreau doar registrele icoanelor împărăteşti, prăznicare, cu apostoli şi profeți, la cele încărcate, cu cadre sculptate în stil baroc sau neoclasic; zugravii de icoane puteau fi itineranți, dar existau şi meşteri locali care asigurau comenzile obşilor de săteni din întregul Ţinut Neamț (Constantin zugrav, Gheorghe zugrav…).

• Mobilierul religios prezenta o gamă variată de obiecte: analoghioane pentru cântăreți şi tetrapoade pentru icoane deseori pictate (Văleni, Corni, Bordea şi altele), strane cu icoane, sculptate cu decor vegetal şi avimorf, dar şi strane de şezut, cu spătarele crestate în motive populare (rozete, vârtejuri, colţi, funii răsucite etc).

• Dintre caracteristicile generale, înscrise în stilul bisericilor vechi de lemn din Moldova menţionăm:

– unitatea de concepţie a ansamblului şi respectarea canoanelor bisericeşti;
– echilibrul proporţiilor şi armonia formelor;
– modestia monumentalităţii şi intimitatea interiorului;
– măsura şi discreţia decorului;
– farmecul vieţii patriarhale, de odinioară, încărcate de tihnă şi evlavie.