Jocul caprei – cel mai răspândit obicei de Anul Nou

Din vremuri precreştine s-au păstrat anumite obiceiuri rituale, ale căror semnificaţii mitologice s-au pierdut, dar au rămas ca formaţiuni cu caracter festiv şi ludic.

Jocul caprei este cel mai vechi şi mai răspândit dintre jocurile cu măşti, desfăşurându-se într-o mare diversitate de forme, încât fiecare sat îşi are specificul său, deşi mesajul ritual agrar este acelaşi – de reînviere a naturii şi speranţa într-un An Nou mai îmbelşugat.

Obiceiul, în general, prezintă o ceremonie spectaculoasă, în care dansul, muzica, costumaţia, recuzita, textul exprimă momente din viaţa caprei: cumpărarea, vânzarea, îmbolnăvirea, moartea, jelirea, descântatul şi bucuria reînvierii.

Pentru această interpretare se formează alaiuri, mai mari sau mai mici, cu personaje specifice (căpitanul, vânătorul, ciobanul, mascaţii, muzicanţii şi cea mai importantă este capra, cu capul de lemn învelit în blană, cu coarne în frunte şi bot clămpănitor, îmbrăcată şi împodobită foarte diferit).

Alaiul caprei se poate admira în ajunul Anului Nou, pe uliţele satelor din judeţul Neamţ ori pe străzile oraşelor – în cadrul festivalurilor folclorice organizate. Ele încântă oamenii, cu ritmul tobelor, cu clinchetul zurgălăilor, cu explozia de culori a costumelor şi măştilor, cu dansul specific,  animând atmosfera de sărbătoare şi bucurie. Cele mai interesante jocuri de capră sunt cele din satele: Bahna, Dămuc, Grinţieş, Ceahlău, Timişeşti, Oniceni, Pipirig, Toşorog, Bâra şi multe altele.

Măştile

Masca este un instrument de deghizare a omului, întrebuinţat iniţial în scopuri practice şi magice, căpătând mai târziu, ceremoniale, festive şi ludice. Termenul vine de la latinescul ”mascha”, însemnând vrăjitor.

În decursul timpului, măştile au suferit schimbări structurale – de la cele de corp, la cele de cap şi de obraz şi morfologice – de la cele animaliere, la cele de personaje, pentru a satiriza defectele oamenilor şi a provoca hazul.

Jocurile cu măşti din judeţului Neamţ formează cele mai complexe şi mai spectaculoase obiceiuri de Anul Nou.

Măştile de corp acoperă în întregime trupul dansatorului, imitând forma animalului ales.

Masca de capra este cea mai răspândită şi mai variată formă corporală, fiind confecţionată dintr-un cap de lemn, foarte împodobit uneori (”Valerica” – Doljeşti), cu botul clămpănitor şi o îmrăcăminte din materiale, ce diferă de la un sat la altul: cordele colorate – la Târpeşti, Petricani şi la Taşca; cuverturi şi macaturi – Hangu, Borca; covoare alese – la Bălţăteşti, batiste brodate –Dămuc, ştergare cusute – în Piatra Şoimului, cergă de lână – în Doljeşti. Cea mai interesantă şi mai expresivă este însă capra din Timişeşti, cu botul neclămpănitor şi îmbrăcmintea formată dintr-o glugă ciobănească, care reuşeşte să redea, printr-o mimică şi gestică de mare virtuozitate, mesajul străvechi al durerii morţii şi al bucuriei reînvierii naturii.

Masca de urs este altă formă corporală, cu numeroase variante locale, de împodobire a capului – cu mărgele, oglinjoare şi flori artificiale, între care se distinge ursul din Gârcina, Tazlău, Tarcău, Girov.

Căiuţii sunt din categoria măştilor extracorporale, cu capul de lemn, în prelungirea căruia se pun cordele colorate (Borleşti), ce se leagă la brâul jucătorului, îmbrăcat în costum popular, având pe cap o şapcă  sau o căciulă, împodobită cu canaci şi flori (Borleşti). La alte forme de căiuţi se construieşte un corp de la brâu în jos, ca un cerc de lemn, care se îmbrăcă cu diverse ţesături (Crăcăoani, Bârgăoani).

Măştile de cap  au fost dezvoltate într-o gamă foarte variată de forme, de la cele zoomorfe, la cele antropomorfe, cu fizionomii cât mai urâte şi mai vesele. Dintre măştile de animale, cele mai frecvente sunt cele de urs, berbec, ţap, capră, pasăre; măştile antropomorfe, de moş, babă, negustor, ofiţer, doctor, ţigan, de beţiv, de femeie gureşă şi alte personaje negative. La confecţionarea lor se folosesc diferite materiale: blană, pânză, stofă, fibre şi fire textile, lemn, paie, aramă, coarne şi altele. Măştile de cap sunt purtate de obicei de dansatorii îmbrăcaţi în costume populare, care însoţesc alaiurile caprei, dar sunt organizaţi şi în cete separate, precum ”urâţii” din Răuceşti – o paradă a măştilor, cu jucători îmbrăcaţi în cojoace cu miţele în exterior şi înarmaţi cu bâte strâmbe, într-un joc vioi, menit să sperie duhurile rele.

În trecut, până la mijlocul secolului al XX-lea, participanţii la jocurile din cadrul obiceiurilor de iarnă, îşi confecţionau singuri măştile, din materiale uşoare, pe care le aruncau, după folosire. Dar şi atunci erau unii săteni mai cu experienţă în realizarea măştilor, care lucrau pentru tinerii mai puţin pricepuţi. Astfel a luat naştere un nou meşteşug, devenit în ultimul timp adevărată artă, din care şi-au făcut renumele unii creatori din judeţul Neamţ, cu deosebire cei din satele: Târpeşti-Petricani, Timişeşti, Pipirig, Humuleşti şi altele.

În satele nemţene mai sunt mulţi creatori de măşti, care lucrează ocazional şi sunt mai puţin cunoscuţi.

Dar, de multe ori, măştile contemporane au părăsit şi scopul ludic, devenind piese decorative de interior. Din acest motiv, li s-a schimbat structura – din volumetrice au ajuns plane, fiind executate în tehnica ţesutului din fire textile. Acestea sunt lucrate de creatori consacraţi sau de copii, în cluburile de elevi din judeul Neamţ.

După cum se vede, masca a constituit o preocupare şi o îndeletnicire neîntreruptă a unor meşteri din comunităţile săteşti, înregistrând numeroase schimbări de destinaţie, forme şi tehnici de lucru, dar continuând să fie căutate şi apreciate.

Anul Nou în satele nemțene

Obiceiurile de Anul Nou se desfășoară în județul Neamț în forme de mare bogăție și originalitate. Ele și-au păstrat vigoarea și farmecul de odinioară, având și astăzi o deosebită forță emoțională. Păstrarea nealterată a datinilor strămoșești ne permit să le descoperim semnificațiile profunde, rolul important pe care l-au jucat în viața socială din trecut și rostul lor în cultura populară contemporană.

Alaiul plugușorului din Trifești

Apreciat ca cel mai vestit, chiar și dincolo de granițele județului Neamț, Alaiul plugușorului din Trifești este un obicei de o deosebită frumusețe și grandoare, menit să transmită urările de fericire, belșug și bunăstare pentru Noul An. Obiceiul are un puternic caracter colectiv, spectacolul alaiului care umblă din casă în casă și dintr-o uliță în alta, în seara Ajunului de An Nou antrenând  întreaga colectivitate în această manifestare de voie bună.

Alaiul este format din 12 sau 13 urători, de vârste diferite, dar toți sunt  îmbrăcați în costume populare tradiționale: sumane brumării ornamentate cu șarad din lână de culoare neagră, căciuli brumării și ciubote negre, având de îndeplinit roluri distribuite potrivt aptitudinilor fiecăruia.  Alaiul are o recuzită extrem de bogată și variată, formată din dobe, buhai, harapnice, clopoțel, zurgălăi, cârâitoare, fluier, corn de vânătoare. Plugușorul – urătura propriu-zisă – este un poem versificat în care sunt descrise, cu umorul specific românesc, toate muncile agricole, de la alesul ogorului, aratul, semănatul, seceratul, măcinatul, până la coptul pâinii. Recitarea poemului este începută de un băiețel și continuată de un bărbat în vârstă și este sprijinită de prezentarea dramatică cu ajutorul buhaiului, care imită mugetul taurului – simbol al fertilității. Ceilalți membri ai alaiului hăiesc la comanda urătorului și activează instrumentele și elementele de recuzită din dotare, producând îndrăgitele ”clinchete de zurgălăi”. Plugul tras de patru boi, cel care trage prima brazdă în curtea gospodarului, întregește alaiul plugușorului și transformă acest trăvechi obicei agrar într-o urare îndătinată, păstrată până astăzi.  Alaiul umblă din casă în casă și dintr-o uliță în alta, în seara Ajunului de An Nou vestind venirea unui an nou pe care întreaga comunitate îl sărbătorește

Alaiul caprei mari din Pipirig

Jocurile cu măști formează cele mai complexe și spectaculoase obiceiuri de Anul Nou. În această categorie se înscrie și alaiul caprei mari din Pipirig, un obicei insolit, care se bucură de mare popularitate și atractivitate în Ajunul și primele două zile ale Anului Nou. Obicei specific satelor din comuna Pipirig, este întâlnit atât în ipostaza ”caprei mari – a flăcăilor de vârsta însurătorii, cât și în cea de ”capra mică”- a tinerilor care nu au încă vârsta potrivită pentru însurătoare. În oricare dintre cele două variante, alaiul de capră are până la 20 de membri, ce interpretează două categorii de personaje: a ”frumoșilor” și a ”urâților”. ”Frumoșii” sunt capra, ofițerii (boierii) și casierul, care au o vestimentație decentă, frumoasă, elegantă. ”Urâții” sunt ursarii, ursul, babele și moșnegii. Ofițerii, numiți și boieri, au o ținută impunătoare, strălucitoare, fiind îmbrăcați în uniforme militare de ofițeri, cu zeci de medalii și insigne agățate pe piept și deplasându-se în ritmul vioi al sunetelor de țignal. Din rândul lor se alege un responsabil care are funcția de casier al alaiului. După ce alaiul caprei ”năvălește” în curtea gospodarului, în timp ce ”urâții” își execută partiturile dramatice, ofițerii conversează și flirtează cu fetele pe la colțuri și de după garduri.

Capra este un personaj cu un aspect estetic deosebit. Masca de capră, purtată de un flăcău, are un bot cu maxilarele din lemn, care prin clămpăniturile lor întăresc ritmul țignalelor și al dobelor. Corpul caprei este confecționat dintr-un macat (cuvertură tradițională țesută în stative) pe care se cos năframe frumos lucrate de fetele din sat. Printre acestea, se adaugă fâșii de hârtie creponată divers colorate, iar de jur-împrejurul cornițelor se răsucesc șiraguri de mărgele, de dimensiuni și culori diferite.

Ursul face parte din categoria ”urâților” și are craniul animalului adevărat, iar corpul este din piei de oaie, ci mițul în exterior, între labe poartă un ciomag, care îl  ajută la sărituri pe purtătorul măștii.La capul ursului se agață ciucuri de lână roșie – culoare care în credința populară împiedică deocheatul. Cel care poartă masca ursului imită mersul greoi și mormăitul animalului sau mersul elegant al fetelor.

Ursarii, în număr de 4-5, poartă pantaloni din pânză colorată, cu franjuri și fâșii de hârtie creponată cusute în lungul lor, un veston obișnuit și un chipiu împodobit cu gust și migală: este confecționat din carton cașerat cu pânză roșie și aspect de togă. Zeci de șiraguri de mărgele și hurmuzi sunt cusute cu grijă, operație lungă și migăloasă la care participă uneori și fetele. Chipiul are în față un ciucure mare de lână. De sub chipiu cad bucle bogate și lungi de aproape un metru, de culoare cafenie, imitând părul.Buclele acoperă spatele și pieptl, rămânând expusă doar o mică parte a feței.Ursarii poartă tobe pe care le bat cu putere, sacadat, acoperind sunetele țignalelor și melodiile cântate din fluier.

Babele și moșnegii, sunt personaje care ”se țin de grup”, fac șotii, spun glume și ”necăjesc” pe cei care le ies în cale.

În cadrul spectacolului, capra este cea care își prezintă repertoriul – sărituri, mișcări de corp, clămpănituri ale maxilarului în timp ce se recită textul, apoi în centrul atenției intră ursul – când rușinos, umil și fricos, când excesiv de îngâmfat, cu capul ridicat și corpul drept, când amenințător și violent. În acest obicei de Anul Nou se depășesc legile firești ale naturii. Ursul convețuiește cu capra fără să se gândească s-o mănânce, așa cum s-ar întâmpla în realitate.

În continuare, evoluția măștilor este urmată de prezentarea ”recomandațiilor”. Alaiul caprei mari din Pipirig este unicul joc de capră din spațiul românesc în care își face apariția un personaj – un ursar sau mai mulți – cunoscut în mod obișnuit în jocul ursului. Dar rolul ursarului din alaiul caprei este diferit, având în acest caz rolul rostirii unei lungi tirade în versuri numită ”recomandație”- un text cu o mare încărcătură satirică, destinat cu precizie cuiva din sat. Cu câteva săptămâni înainte de sărbători, ursarii ”comandă” unor versificatori din comună scrierea ”recomandațiilor”- o poemă de mare întindere, declamată și cântată. Apoi, de sărbători, ursarii din alaiul caprei rostesc ”recomandațiile” în curtea gospodarului căruia îi sunt adresate, asumându-și răspunderea dacă cel satirizat se supără de ”recomandațiile” făcuteCu acest bogat repertoriu, întregul spectacol al alaiului poate dura uneori și 2-3 ore.